Un turist german a fost găsit mort, în noaptea de joi spre vineri, într-o maşină închiriată, aflată într-o zonă împădurită din apropierea municipiului Sibiu.
"Bărbatul a fost găsit decedat într-o maşină închiriată, într-o zonă montană, împădurită, greu accesibilă, din apropierea localităţii Cisnădie. A fost găsit de câţiva biciclişti care au sunat pe numărul 112", a spus Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu.
La rândul său, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Adriana Şandru, a declarat că procurorul criminalist care s-a deplasat la faţa locului a constatat că nu sunt suspiciuni de omor.
"Deocamdată, dosarul nu a fost înregistrat la noi, procurorul constatând, din primele cercetări, că nu există suspiciuni de omor. Lângă cadavrul victimei a fost găsit un bilet de adio. Urmează să vedem rezultatele necropsiei", a afirmat Adriana Şandru.
Surse din cadrul anchetei au declarat că bărbatul care a fost găsit mort a avut o condamnare în Germania pentru infracţiuni de natură sexuală, el ieşind din penitenciar în luna iunie. Bărbatul se afla într-un program de reabilitare special destinat persoanelor cu condamnări pentru infracţiuni sexuale şi era urmărit de un ofiţer supraveghetor.
Cetăţeanul german avea interdicţie de a-şi vizita familia, acesta încercând, în trecut, să îşi agreseze sexual fiica.