Peste 35.000 de ore de emisie, mii de transmisiuni live şi dueluri de maximă audienţă sunt doar câteva dintre rezultatele postului TV, la patru ani de la prima emisie. Prezentatorii le pregătesc telespectatorilor câteva suprize.
,,Avem fotbal, tenis, handbal, baschet, volei, polo, atletism, rugby, futsal, box, judo, o mulţime de competiţii auto-moto (printre care Moto GP şi Formula 1) şi multe surprize. Pe unele dintre ele, le vom dezvălui pe parcursul lunii august“, anunţă George Dobre, redactorul-şef Digi Sport, postul care a găzduit personalităţi marcante din lumea sportului, precum Ilie Dumitrescu, Gabi Balinţ, Andreea Răducanu, Florin Bratu şi Mihai Stoica.
Astăzi, amatorii de senzaţii tari, telespectatori Digi Sport, pot trăi periculos în fiecare weekend, vizionând cursele de Formula 1 şi de Moto GP şi ascultând poveştile campionilor din cadrul emisiunii „Fabrica de medalii“.
Printre noutăţile pe care le anunţă George Dobre sunt Turneul Campioanelor de tenis de la Istanbul, o emisiune dedicată rezumatelor meciurilor din Liga 1, o campanie de promovare a celor mai talentaţi copii şi juniori din ţară şi Campionatul european de baschet masculin din toamnă.
„Suntem o echipă, iar faptul că de 4 ani ajungem în casele telespectatorilor noştri, cu cele mai bune ştiri, cele mai tari partide de fotbal, meciuri de excepţie în cadrul turneelor de tenis sau handbal, nu face decât să ne bucure“, spune şi Radu Naum, realizatorul emisiunii „Fotbal Club“.