După o căsătorie ce a durat trei ani de zile, Sylvia şi Andrei de la Alb-Negru s-au despărţit. Motivul? Artista şi-a înşelat soţul cu dansatorul, lucru descoperit de Andrei cu ajutorul unui detectiv particular pe care acesta îl angajase când a simţit schimbări majore în comportamentul Sylviei.
La mai bine de un an de la separare, Sylvia şi-a uimit apropiaţii cu anumite declaraţii legate de căsătoria cu Andrei, dar şi motivele pentru care a ajuns în postura de a şti o ţară întreagă că şi-a înşelat soţul: "Eu, iubindu-l foarte mult pe Andrei, am încercat să mă schimb pe mine şi să mă duc pe drumul lui. Şi foarte mult timp m-am dus. Că, deh!, dragostea e oarbă! Apoi, am realizat că nu acela este drumul meu, voiam altceva. Nu eram neapărat neglijată, dar îmi dădeam seama că nu mai vreau asta. Ajunsesem în depresie gravă, eram apatică, nu mă mai bucuram de nimic. Era ceva în neregulă, începuserăm să ne răcim, să petrecem puţin timp împreună. Este foarte greu să-i spui omului că vrei să divorţezi. Aproape un an m-a ros gândul acesta. Cu Iulian am fost prietenă foarte bună, iar la un moment dat, inexplicabil, s-a produs scânteia între noi. Atunci mi-am spus că ce s-o întâmpla s-o întâmpla. Şi s-a întâmplat! Aşteptam ca Andrei să afle adevărul şi să facă el pasul ăsta, să iniţieze el divorţul", a declarat Sylvia într-o emisiune TV.
La auzul acestor vorbe, cei care le erau apropiaţi în perioada în care au format un cuplu au fost extrem de revoltaţi. Nimeni nu a înţeles rostul acestor cuvinte la un an de zile de când aventura cântăreţei a fost dată în vileag, cu atât mai mult cu cât Andrei s-a comportat mai mult decât decent într-o astfel de situaţie. Conform persoanelor apropiate celor doi, Sylvia a vorbit despre o situaţie care niciodată nu a existat, iar totul ar fi stat taman invers: "Ea nicio secundă nu a fost deprimată. Nu a dat de î