Rubrica „Dragoste modernă“ este realizată cu ajutorul invitatelor „Weekend Adevărul“. În fiecare săptămână, vei găsi aici câte o reprezentantă a sexului frumos care a acceptat să aştearnă cu sinceritate, sub semnătură, o experienţă personală, autentică, de iubire contemporană.

Când l-am cunoscut pe T. – împrumut de la prietena mea Cristina Nemerovschi obiceiul desemnării eroilor cu iniţiale, pentru că încă simt o oarecare stânjeneală când îi scriu prenumele, iar utilizarea de nume fictive dă cumva o falsitate poveştii reale – m-a frapat în primul rând prin candoare. Candoarea e pe nedrept subestimată de bărbaţi. Ei au impresia că trebuie să pară puternici, demni şi intangibili – atribute care în realitate îi fac antipatici sau, în cazurile cele mai fericite, ridicoli.

T. m-a sedus pentru că era exact opusul. Nu se sfia să-şi recunoască lacunele, stângăciile, erorile, nesiguranţele. Ăsta a fost farmecul primei noastre întâlniri întâmplătoare, într-un cinematograf din centru, la un film de artă cu cinci spectatori. S-a aşezat lângă mine pe întuneric şi mi-a făcut observaţii amuzante legate de intrigă, personaje, încadraturi pe toată durata filmului.

Mă întrebam de unde şi până unde se găseşte tipul ăsta necunoscut să-mi povestească diverse lucruri de parcă ne ştiam de-o viaţă. Dar prezenţa lui, pe întuneric, era cumva agreabilă, intimă, catifelată şi deloc băgăreaţă – n-am simţit nevoia, atât de specifică mie, să-l expediez rapid cu câteva cuvinte de dulce şi să mă mut la capătul celălalt al sălii. Abia după ce s-a aprins lumina, a izbucnit într-o mirare diafană: „Vai, dar… scuză-mă, te-am confundat. Îmi pare rău. Eram sigur că eşti o colegă din facultate, cu care mergeam eu la filme, dar pe care n-am văzut-o de vreo cinci ani. Seamănă halucinant cu tine“.

Ulterior, desigur, avea să recunoască faptul că era trucul lui de agăţat preferat. Dar în