Nici nu au început bine lucrările la construcţia Parcului Industrial SA „CAAN” din Străşeni că mai multe companii şi-au anunţat intenţia de a investi în unităţi de producţie pe suprafaţa parcului.
Astfel, o mare companie germană, anunţă agenţia de ştiri IPN, va investi peste 50 de milioane de dolari în construcţia unei uzine de cablaje, destinate trenurilor de mare viteză, ascensoarelor şi industriei auto. Proiectul german presupune ridicarea unei hale de producţie de 35.000 mp şi va crea 4.000 de noi locuri de muncă. Fabrica va fi dată în exploatare pe etape şi va atinge capacitatea maximă până la finalul anului 2019.
Centru de calificare pentru muncitori şi manageri
De asemenea, şi Ministerul Economiei este interesat de parcul industrial de la Străşeni. În parteneriat cu Ministerul Educaţiei, pe teritoriul parcului va fi înfiinţat un centru de instruire tehnică activă după model german. Ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a declarat că instituţia va instrui anual peste 1.000 de muncitori calificaţi şi circa 100 de manageri operaţionali pentru companiile industriale rezidente ale Zonei Economice Libere Bălţi, inclusiv sub-zona Străşeni, dar şi pentru alte companii care vor dori să participe la noul sistem de instruire.
Preşedintele consiliului directorului Parcului Industrial SA „CAAN” din Străşeni, Vasile Roşioru, a spus că lucrările vor începe în noiembrie 2013, iar primul spaţiu industrial modernizat, cu o suprafaţă de circa 6.000 de metri pătraţi, va fi dat în exploatare în martie 2014. O altă suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi va fi reutilată şi dată în exploatare în 2015.