Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce soluții propune vicele Stoia pentru cele 111 garsoniere intabulate ilegal

Publicat in Press Alert, vineri 19 iulie 2013 ·

Viceprimarul Traian Stoia a anunţat astăzi că municipalitatea a făcut noi demersuri pentru valorificarea celor 111 garsoniere din Piaţa Traian nefinalizate, dar intabulate pe vremea fostului edil şef Gheorghe Ciuhandu. „Am solicitat eliberarea unui certificat de urbanism pentru clădirea de la Piaţa Traian în care vrem să solicităm reapartamentarea celor 111 locuinţe pe care le avem intabulate acolo. Avem 34 de spaţii la etaj pe care le putem cupla cu spaţiile de la parterul podului şi să obţinem un living jos şi un dormitor sus pentru 34 de spaţii. Asta ar fi o soluţie, şi în rest o să vedem să îşi dea cu părarea şi Direcţia de Urbanism şi şeful ei Sorin Ciurariu. Acum le-am pus la dispoziţie documentaţia şi până la viitoarea conferinţă de presă o să vă dăm şi soluţia. Vă reamintim că la faţa locului a fost şi primarul Nicolae Robu care a promis că se vor aloca bani de la buget pentru ca acele spaţii să fie transfomate în garsoniere. Costul total nu va reprezenta 50 la sută din valoarea unui spaţiu similar într-o locaţie similară”, a dat asigurări Stoia. Anunţul despre descoperire a fost făcut de către Stoia acum o săptămână. Municipalitatea a descoperit recent, cu ajutorul inspectorilor de la Garda Financiară, că are intabulate nu mai puţin de 111 garsoniere despre care nu avea cunoştinţă.

Viceprimarul Traian Stoia a anunţat astăzi că municipalitatea a făcut noi demersuri pentru valorificarea celor 111 garsoniere din Piaţa Traian nefinalizate, dar intabulate pe vremea fostului edil şef Gheorghe Ciuhandu. „Am solicitat eliberarea unui certificat de urbanism pentru clădirea de la Piaţa Traian în care vrem să solicităm reapartamentarea celor 111 locuinţe pe care le avem intabulate acolo. Avem 34 de spaţii la etaj pe care le putem cupla cu spaţiile de la parterul podului şi să obţinem un living jos şi un dormitor sus pentru 34 de spaţii. Asta ar fi o soluţie,

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 35 minute
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Constanţa: Accident rutier cu cinci maşini, în care au fost implicate 18 persoane, dintre care zece copii - FOTO

News.ro acum 26 minute
Un accident rutier cu cinci maşini, în care au fost implicate 18 persoane, dintre care zece copii, a avut loc, marţi, în judeţul Constanţa,

BREAKING Presa olandeză: Ungaria şi Slovacia nu se mai opun numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO / Doar România nu şi-a dat acordul

G4Media acum 47 minute
Ungaria nu se mai opune numirii lui Mark Rutte ca secretar general al NATO, afirmă marţi presa olandeză preluată de Reuters și citată de Agerpres. Agenţia transmite că şi Slovacia îl susţine acum pe premierul Olandei, aflat la sfârşit de mandat, ca

Topul domeniilor care angajează studenţi şi elevi pe timpul verii

Mediafax acum o ora
„Deşi cea mai mare parte a joburilor din această perioadă continuă să fie tot full-time, vedem şi 4.000 de locuri de muncă part-time şi aproape 500 sezoniere, pe bază de proiect. Vara este perioada ideală pentru internship-uri, însă, pe acest segmen

,,Sunt prudent optimist”: Mark Rutte, mai aproape de şefia NATO. Ce concesii îi propune lui Viktor Orban pentru a primi sprijinul Budapestei

Mediafax acum 53 minute
Premierul olandez Mark Rutte a promis că îi va oferi omologului său ungar, Viktor Orbán, o derogare de la activităţile NATO de sprijinire a Ucrainei dacă va fi numit secretar general al alianţei militare. Această promisiune este menită să asigure sp

Philip Morris International, primul loc în clasamentul Forbes - Net Zero Leaders

Ziarul Financiar acum 24 minute
Philip Morris International (PMI) ocupă primul loc în clasamentul Forbes Net Zero Leaders 2024, topul celor 100 de companii din SUA care au înregistrat cele mai mari progrese în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Forbes a folosit da

Farmaciştii solicită CNAS implementarea urgentă a unui nou flux de raportare a facturilor. Ei reclamă că, odată cu introducerea sistemului e-Factura, sunt în „imposibilitatea obiectivă” de respectare a termenului de 5 zile

G4Media acum 33 minute
Colegiul Farmaciştilor din România şi asociaţiile reprezentative solicită conducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) implementarea „urgentă” a unui nou flux de raportare în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) pentru farmacii, tr

CE de nataţie: David Popovici s-a calificat în semifinale la 100 metri liber

News.ro acum 50 minute
David Popovici s-a calificat în semifinalele probei de 100 m liber cu cel mai bun timp, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad.

Teodor Cilan: „UAV oferă 800 de locuri la buget pentru admiterea 2024”

Arad24.net acum 29 minute
37 de programe de licență și 30 de master la cele 9 facultăți ale universității arădene de stat. Înscrierile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad vor avea loc în perioada 8-24 iulie pentru specializările la care admiterea se va face pe bază de d

Alertă în Rostov. Ard depozite de petrol, după un atac cu drone VIDEO

Adevarul acum 2 ore
În regiunea Rostov din sudul Rusiei, mai multe depozite de petrol au luat foc în urma unui atac cu drone ucrainene, marţi dimineaţă, potrivit autorităților locale.

Vremea

București
acum

31°
mar.

22°/33°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°