Turista cehă de 36 de ani, care a fost rănită joi seară după ce a căzut într-o prăpastie din masivul Făgăraş, la 2.300 de metri altitudine, a suferit multiple contuzii şi un traumatism cranio-cerebral minor. Femeia a fost transportată cu elicopterul MAI la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti.
Turista a fost scoasă din râpă de către salvamontiştii din oraşul Victoria, judeţul Braşov, şi a primit primele îngrijiri la faţa locului, fiind în stare stabilă, informează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Public Salvamont Argeş, tânăra era împreună cu soţul său şi cinci prieteni în excursia montană. Femeia a căzut aproximativ 60 de metri, rostogolindu-se într-o râpă din apropierea Vârfului Gălăşescu Mic.
"Am efectuat o misiune de salvare în munţii Făgăraş, o pacientă 36 de ani, căzută într-o râpă, care a prezentat multiple contizii şi un traumatism cranio-cerebral minor, a fost transportată cu elicopterul la Bucureşti, de unde a fost preluată de o ambulanţă care a transportat-o la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Pe timpul transportului cu elicopterul, pacienta nu a pus probleme deosebite", a declarat dr. Flavius Romeo Boancă, de la SMURD Bucureşti.
O turistă cehă s-a rănit, joi seară, în Masivul Făgăraş, la 2.300 de metri, după ce a căzut într-o râpă, rostogolindu-se aproximativ 60 de metri, iar un elicopter al MAI a încercat să o recupereze, însă nu a reuşit întrucât în perimetrul unde căzuse femeia nu se putea ateriza.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Public Salvamont Argeş, incidentul, care s-a petrecut în zona Gălăşescu Mic, în creasta Masivului Făgăraş la 2.300 de metri, a fost anunţat la Dispeceratul Naţional Savamont de către prietenii tinerei, care spun că aceasta are dureri costale şi la cap. Prietenii tinerei au mai spus că au scos-o pe aceasta din râpă şi au băgat-o într-un sac de dormit.