Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CTP, despre Băsescu: A vrut să ne spună cât de eroice sunt serviciile secrete sub oblăduirea lui

Publicat in Romania Libera, vineri 19 iulie 2013 ·

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a declarat, la România TV, că intervenţia publică a lui Traian Băsescu pe marginea capturării lui Omar Hayssam a fost menită să elogieze activitatea serviciilor secrete în perioada de când este el şef al statului.

C.T. Popescu susţine că preşedintele a repetat acelaşi procedeu din 2005, când au fost repatriaţi jurnaliştii răpiţi în Irak. "În 2005, a apărut domnul preşedinte după ce au fost eliberaţi sau salvaţi cei trei jurnalişti în Irak şi, cu nedisimulată plăcere a expus pe larg cum s-a desfăşurat operaţiunea, cu numere de telefon etc. Momentul de climax a fost acela când a spus 'ce nu ştia Omar Hayssam şi asta i-a fost fatal'. Asta este tehnică de roman poliţist, a autorului omniscient", a comentat editorialistul, potrivit rtv.net.

Citeşte şi Băsescu despre capturarea lui Omar Hayssam: România a efectuat o operaţiune NEAUTORIZATĂ pe teritoriul altui stat

El consideră că ambele declaraţii publice au menirea să accentueze meritele serviciilor secrete.

"Acelaşi lucru l-a făcut domnul preşedinte şi opt ani mai târziu. Traian Băsescu nu s-a schimbat o iotă. Toată sceneta are rostul să ne spună cât de eroice sunt serviciile secrete sub înţeleapta sa oblăduire. Parcă-i şi vedem pe agenţi coborând din elicoptere pe frânghii", a spus C.T. Popescu.

"Ne aflăm în situaţia pompierului ce dă foc unor cartiere ca apoi să fie chemat să le stingă ca să-şi demonstreze utilitatea în faţa municipalităţii", a mai spus CTP.

Acesta a arătat că cei vinovaţi pentru plecarea din ţară a lui Hayssam încă nu au fost traşi la răspundere, cu excepţia şefilor de servicii secrete şi a procurorului general din acea vreme, pe care oricum Traian Băsescu dorea să-i schimbe.

Preşedintele Traian Băsescu a lăsat de înţeles că sirianul Omar Hayssam a fost capturat printr-o "operaţiune neautorizată pe teritoriul alt

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°