Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Fondurilor Europene, în vizită la Brăila, pe tema corecţiilor financiare

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 20 iulie 2013 ·

* Eugen Orlando Teodorovici s-a aflat, vineri, la Brăila, în staţiunea Lacu Sărat, pentru a purta o discuţie interactivă cu mai mulţi avocaţi, pe tema corecţiilor financiare * ministrul, venit pentru a doua oară în această lună în judeţul nostru, a dorit să prezinte câteva măsuri pe care Guvernul le-a aprobat în legătură cu subiectul amintit * în acest context, o ordonanţă de urgenţă aprobată recent de Guvern ar fi în favoarea proiectului Dorobanţi, astfel că municipalitatea nu va mai fi obligată să suporte corecţia de 5 milioane de euro

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a venit vineri în vizită la Brăila pentru a participa la o întâlnire ce a avut loc la Centrul de Informare şi Documentare pentru Integrare Europeană şi Dezvoltare Durabilă, din staţiunea Lacu Sărat. Concret, acesta s-a întâlnit cu mai mulţi avocaţi pentru a discuta despre corecţiile financiare şi planurile de viitor ale Guvernului în privinţa achiziţiilor publice. A fost o discuţie interactivă, la care au participat şi Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila, precum şi primarul Aurel Simionescu. "Domnul ministru Teodorovici va discuta împreună cu casa de avocaţi «Ceparu şi Irimia». Desfăşurăm o întâlnire interactivă pe corecţii financiare şi nu numai. Domnul Teodorovici va anunţa şi alte măsuri pe care Guvernul le-a aprobat miercuri, cele legate de anularea corecţiilor pe Programul Operaţional Regional şi urmează probabil anularea şi pe POS de mediu. Noi pe POS Mediu nu avem nimic deocamdată. Exagerată este corecţia cu Dorobanţiul, dar se încadrează din punctul nostru de vedere în această ordonanţă de urgenţă. Toate corecţiile sunt preluate de statul român prin Ministerul Dezvoltării şi vor fi acoperite. E treaba Guvernului, ideea e că noi am ieşit din zona asta", a declarat Gheorghe Bunea Stancu. Pe lângă cele amintite de preşedintele PSD Brăila, ministrul Fondu

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 3 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

24°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°