Premierul Victor Ponta a căzut în sfârşit de pe calul în şaua căruia visa că va ajunge campion pentru simplul motiv că animalului, deşi avea o coamă deasă, o coadă lungă şi muşchi de oţel, îi lipseau, totuşi, picioarele.
Slăbiciunea a putut fi mascată cu succes cât timp calul şi călăreţul aveau nevoie doar de un repaus elegant pentru a fi traşi perfect în poză de aparatul foto cu care cel din urmă îşi construieşte cultul personalităţii.
Când, însă, a fost rost de galop, totul s-a năruit, iar de aici încolo, omul despre care vorbim fie îşi va schimba calul, fie va continua să cadă în mod repetat, cu costurile binecunoscute de specialiştii în domeniul călăriei şi de experţii în propaganda executată prost.
Cam aşa s-ar traduce prestaţia premierului în scurtul timp care a urmat aducerii lui Omar Hayssam în România, dar şi efectele pe care le-ar putea avea consecvenţa lui Ponta pe viitor, în perspectiva unor noi cazuri de o complexitate apropiată.
Eratele date ulterior de premier, şi ele camuflate prost prin punerea presei în culpă pentru alterarea sensului avut de afirmaţiile iniţiale, nu pot ţine loc nici de responsabilitate, nici de luciditate şi cu atât mai puţin de cunoaşterea arhitecturii raporturilor instituţionale.
Devenise deja evident că Ponta este genul politicianului care se vede pe sine în tot şi în toate şi tocmai din convingerea intimă că ne poate vinde orice vorbă drept adevărul absolut a ajuns ca, într-un caz precum aducerea lui Hayssam, să aibă spectaculoase surprize. (Dorinţă mai mare ca precauţia şi mai mică decât prostia? Probabil).
De ce? Pentru că în speţa la care ne referim, domnul Ponta nu avea cum să fie singurul actor principal. Ba mai mult, nu prea avea cum să fie actor principal.
Operaţiunea prin care sirianul a ajuns la Bucureşti nu se compară nici pe sutime cu alte situaţii în care stilul deja consacr
