Oţelul, club aflat în insolvenţă, este gata să se despartă de unii dinte jucătorii cu care s-a câştigat campionatul, directorul general Narcis Răducan spunând că există discuţii în acest sens cu mai multe cluburi pentru Iorga şi Neagu.
"Sunt unii dintre jucători de care vrem să ne despărţim, dar e posibil să plece şi jucători cu multe minute jucate în trecut. Sunt discuţii pentru Neagu şi Iorga cu mai multe cluburi, inclusiv Steaua, dar nimic oficial momentan. Când vom avea o propunere oficiala proporţională cu valoarea jucătorilor atunci îi vom lăsa să plece. Preţul va fi stabili pe măsura valorii lor, având în vedere că sunt jucători care au evoluat în Liga Campionilor. Nu suntem disperaţi să vindem, pe doar 500.000 de euro nu-i dăm”, a spus Răducan.
De asemenea, nici antrenorul Ionuţ Badea nu se opune plecărilor în acest moment, chiar dacă Oţelul va debuta în noul sezon chiar de luni.
"Orice jucător care e transferat la mai bine poate să plece, nu ne putem opune în faţa carierei sale", a spus Badea.
Totodată, Narcis Răducan a anunţat că pregăteşte şi achiziţii. “Până la primul meci de campionat vom legitima doi-trei jucători, unul dintre ei este posibil să şi joace la Braşov. Săptămâna viitoare aşteptăm să ajungă în Galaţi şi un tânăr argentian de la o echipă de prima ligă”, a precizat Răducan.
În prima etapă a Ligii I, Oţelul va juca luni, 22 iulie, la Braşov, cu nou promovata Corona, de la ora 19.00, în direct pe DigiSport.
Oţelul, club aflat în insolvenţă, este gata să se despartă de unii dinte jucătorii cu care s-a câştigat campionatul, directorul general Narcis Răducan spunând că există discuţii în acest sens cu mai multe cluburi pentru Iorga şi Neagu.
"Sunt unii dintre jucători de care vrem să ne despărţim, dar e posibil să plece şi jucători cu multe minute jucate în trecut. Sunt discuţi