Pe parcursul vizitei sale la Rio de Janeiro, bucătarii brazilieni îi vor oferi papei Francisc feluri de bucate naţionale, inclusiv grătar şi fructe tropicale, după cum relatează presa braziliană, citată de agenţia rusă de presă Ria Novosti.
Suveranul Pontif va lua parte la cea de-a XXVIII-a ediţie a Zilelor Mondiale ale Tineretului, ce se desfăşoară pentru a doua oară în America Latină, după Buenos Aires în 1987. Dar este pentru prima dată când le prezidează un papă de pe continentul american.
Potrivit jurnaliştilor, bucătarii au fost nevoiţi să reducă în mod semnificativ meniul planificat, deoarece, aşa după cum a declarat în repetate rânduri papa Francisc, el preferă alimentele simple. Cu toate acestea, bucătarul-şef intenţionează să-l răsfeţe pe Suveranul Pontif cu feluri de mâncare din bucătăria naţională a Braziliei. Astfel, componenta principală a meniului papei va 'pao de queijo', un fel de mini-plăcintă cu brânză topită sau 'pâine de brânză', dar şi orez şi fasole, care fac parte din dieta de zi cu zi a majorităţii brazilienilor.
Mai mult, bucătarii care se ocupă de meniul papei au aflat de pe Internet că acesta, ca un adevărat argentinian, iubeşte churrasco (grătarul), iar slăbiciunea sa este îngheţata, deci, după cum relatează publicaţia O Globo, aceste două feluri de bucate vor face parte din meniul Suveranului Pontif în vizita sa în Brazilia. La cină, papa va fi servit cu supă de legume şi fructe, printre care papaya, despre care se ştie că este unul din fructele preferate ale Suveranului Pontif