Municipalitatea arădeană va derula, în următorii doi ani, investiţii care vizează reabilitarea reţelelor de distribuţie şi transport a energiei termice şi extinderea sistemului de iluminat public cu energie din sisteme fotovoltaice.
Municipiul Arad, alături de oraşele Braşov, Cluj-Napoca şi Suceava, va primi 10.000.000 de franci elveţieni în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano– Român, pentru derularea acestor investiţii.
Aprobarea proiectelor s-a făcut zilele trecute, urmând să aibă loc perfectarea acrodului de asistenţă (consultanţă) pentru cele două proiecte, între Unitatea Naţională de Coordonare la nivel central şi Primăria Arad. Primul proiect, care a primit o finanţare în valoare de 6,27 milioane de franci eleveţieni, vizează reabilitarea unui procent de 9 la sută din reţelele de distribuiţie şi transport a energiei termice în municipiul Arad şi reabilitarea Punctului Termic din cartierul Aradul Nou. Din această sumă, 80.000 de franci elveţieni vor fi alocaţi pentru consultanţa pentru pregătirea proiectului, iar 15 la sută va fi cofinanţarea care se va asigura din bugetul municipiului.
Lungimea reţelei termice de transport care va fi reabilitată este de 7 kilometri, iar lungimea reţelei de distribuţie care va fi reabilitată este de 6,5 kilometri.
În urma implementării acestui proiect se vor reduce pierderile în reţelele termice cu până la 30 la sută, se va reduce consumul de energie pentru pompele de distribuţie a energiei termice cu 25 la sută şi se va asigura alimentarea continuă, în condiţii de fiabilitate, cu energie termică atât locuitorilor municipiului cât şi agenţilor economici reacordaţi la sistemul centralizat de încălzire.
Cel de-al doilea proiect, extinderea sistemului de iluminat public în municipiul Arad cu soluţii de alimentare cu energie electric din sisteme foto-voltaice, a primit o finanţare de 2,8