Sunt orbiţi de plăcerea momentului şi îşi distrug propria viaţă. Ajung să piardă tot ce au mai de preţ şi realizează că ei sunt singurii vinovaţi, însă abia atunci când e prea târziu. Se condamnă la singurătate şi la o viaţă mizerabilă pe care ei consideră că le-au dat-o alţii şi nicidecum că şi-au creat-o chiar ei. Vorbim de cei pe care alcoolul i-a dus la un pas de a-şi distruge viaţa.

“Doamne dă-mi săninătatea să accept ce mi-a fost dat şi nu pot schimba, curaj să schimb ceea ce pot şi înţelepciune. Bună. Mă numesc... şi sunt alcoolic”.

Aşa începe fiecare şedinţă de recuperare în cadrul centrului Sfântul Dimitrie Basarabov din Cluj-Napoca, iar după ce au fost făcute prezentările, fiecare îşi povesteşte viaţa. Printre ei se numără şi Richard, care după ani buni a acceptat faptul că este alcoolic.

„La 17 ani cred că deja eram alcoolic. Sigur, atunci nu ştiam problema. În momentul în care beam un pic îmi trebuia mai mult, dar atunci nu am observat chestia asta. Pur şi simplu în momentul în care beam puţin mai îmi trebuia”, spune el.

Îşi aduce aminte cu tristeţe că avea o slujbă bună, o casă şi chiar şi-a întemeiat şi o familie. Alcoolul nu l-a lasat însă să se bucure de momentele dragi.

“Pe măsură ce a trecut timpul am început să beau mai des, mai mult vorbeam urât, eram destul de violent verbal. Soţia m-a părăsit şi i-a luat şi pe cei trei copii. Patru ani mai târziu mi-am pierdut şi slujba, deşi lucram de 17 ani în aceaşi instituţie. Au zis 'eşti bun meseriaş, dar când avem nevoie de tine nu te găsim'”.

Chiar şi după divorţ, soţia şi copiii i-au mai dat o şansă, însă minunea a ţinut numai câteva luni. Alcoolul a câştigat lupta, iar cei dragi au plecat.

“Ea susţinea tot mereu că problema este din cauza alcoolismului meu şi am încercat şi nu am consumat nimic absolut nimic şapte luni de zile. Ne-am şi împăcat până am mers la un chef