Un terorist, Omar Hayssam, a fost readus în România, printr-o operaţiune de succes a instituţiilor responsabile ale statului. Toţi cei care au lucrat în acest scop, de-a lungul timpului, merită felicitaţi, chiar dacă numele lor nu vor fi cunoscute de public poate niciodată.
Din păcate, avem şi un preşedinte mult prea zgârcit cu laudele pentru cei care au muncit şi prea atent cu îndeplinirea “obiectivelor” personale de imagine. Sper ca declaraţiile cel puţin imprudente, dacă nu hazardate sau iresponsabile ale preşedintelui, să nu strice munca celor care şi-au făcut numai datoria.
Daniel Savu blog