Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiectul Nabucco a murit. De ce NU este o veste proastă pentru România

Publicat in Romania Libera, duminică 21 iulie 2013 ·

Cotidianul austriac Die Presse a anunţat ieri că British Petroleum, acţionarul majoritar al câmpului Shah Deniz din Azerbaidjan, a decis să îşi transporte gazul prin gazoductul Trans-Adriatic (TAP) prin Grecia şi Albania, către Italia, ceea ce anulează, de fapt, proiectul Nabuco în care Transgaz a investit câteva zeci de milioane bune. Moartea Nabucco nu este sau nu ar trebui să fie o veste proastă pentru România, care poate juca un rol mai important în ecuaţia politică la Marea Neagră.

America pare că a intrat, de câţiva ani, în era realpolitik în relaţia cu Rusia în sensul în care administraţia Obama nu pare să vrea să îşi mai bată capul cu ce se întâmplă în regiunea pe care Moscova o consideră ”vecinătatea apropiată”, un alt fel (diplomatic) de a spune ”sferă de influenţă”. O dovadă în acest sens pare să fie alegerea în funcţia de prim-ministru al Georgiei a lui Bidzina Ivanishvili, un personaj care pare hotărât să ucidă toate deschiderile democratice făcute de preşedintele Mikhail Saakaşvili şi a cărui ambiţie politică pare să fie refacerea realaţiilor cu Rusia după războiul din 2008, în care ruşii au smuls Georgiei Abhazia şi Osetia de Sud făcând-o, practic, imposibil de apărat din punct de vedere militar.

Toate motivele pentru care cele de mai sus ”par” să fie adevărate sunt pentru că ele par într-adevăr, dar nu sunt deloc, după cum preşedintele rus, Vladimir Putin înţelege foarte bine, dovadă şi ultima sa ieşire în cazul Snowden în care şi-a propus să le producă americanilor cât mai multe pagube de imagine. Dovezile că americanii fac altceva decât pare că fac sunt oferite de oamenii-cheie pe care Obama i-a ales să conducă politica în regiune şi de acţiunile adminstraţiei sale. Doi oameni sunt cruciali pentru a înţelege lucrurile: Primul este ambasadorul american la Moscova, Michael McFaul, un exceptional cunoscător al realităţilor din Rusia şi u

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 2 ore
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

Marius Tucă Show începe luni, 16 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Bayern Munchen vs. Auckland City, 10-0 în Campionatul Mondial al Cluburilor

Mediafax acum o ora
Musiala cu 3 goluri, Coman, Olise și Muller câte două, plus Boey au fost marcatorii la capătul unui meci în care portarul lui Bayern Munchen s-a întins pe gazon de plictiseală, notează prosport.ro. Echipa germană Bayern Munchen a învins, la Cincinna

Administrația Trump ia în considerare adăugarea pe lista cu INTERDICȚIE de intrare în SUA a 36 de țări. Ce state sunt vizate

Gandul acum o ora
Administrația președintelui american Donald Trump are în vedere extinderea semnificativă a restricțiilor de călătorie prin interzicerea potențială a cetățenilor din încă 36 de țări să intre în Statele Unite, potrivit unui comunicat intern al Departa

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Accident cu zece victime după ce un microbuz înmatriculat în Ucraina și un autoturism s-au izbit violent în Botoșani

Adevarul acum 3 ore
Un accident rutier soldat cu zece victime s-a produs, duminică după-amiază, pe drumul naţional 29 B, în localitatea Văculeşti. Traficul rutier este blocat.

Benjamin Netanyahu anunţă uciderea şefului serviciilor secrete ale Gărzii Revoluţiei iraniene și a adjunctului acestuia

Adevarul acum o ora
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a anunţat duminică uciderea şefului serviciilor secrete ale Gărzii Revoluţiei iraniene, Mohamad Kazemi, şi a adjunctului acestuia, Hassan Mohaqeq, la Teheran, transmit AFP şi EFE.

Administraţia lui Donald Trump vrea să adauge cetăţeni din 36 de ţări pe lista celor cu interdicţii de călătorie în SUA. Care sunt statele vizate

Ziare.com acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Donald Trump ia în considerare extinderea semnificativă a restricţiilor de călătorie, prin interzicerea potenţială a intrării în Statele Unite a cetăţenilor din 36 de ţări suplimentare, potrivit unui document int

Vremea

București
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/29°
mar.

19°/30°
mie.

18°/26°
Iasi
acum

18°
dum.

13°/25°
lun.

16°/28°
mar.

16°/25°
mie.

14°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

14°/25°
lun.

18°/26°
mar.

19°/25°
mie.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/26°
lun.

12°/28°
mar.

15°/24°
mie.

13°/24°
Timisoara
acum

17°
dum.

13°/28°
lun.

13°/32°
mar.

15°/28°
mie.

15°/31°