Încă o victorie, a cincea, la profesionişti pentru Ronald Gavril. Pugilistul român de 27 de ani l-a bătut, ieri, pe americanul Jas Phipps, într-o gală care a avut loc în Las Vegas (SUA).
Meciul, programat pe durata a şase reprize, în cadrul categoriei supermijlocie, n-a avut nevoie decât de cinci runde pentru a stabili învingătorul. Acesta a fost Ronald “pumn de fier” Gavril, care a obţinut victoria prin KO tehnic.
“Am fost convins că voi câştiga acest meci. Sunt fericit”, a declarat, la final, pugilistul impresariat de Mayweather Promotions, companie deţinută de campionul mondial Floyd Mayweather.
De altfel, campionul mondial a fost alături de sportivul român la această gală, stând pe întreaga durată a meciului în primul rând, lângă ring.
“Floyd Mayweather m-a încurajat şi mi-a spus că voi ajunge, cu siguranţă, campion mondial”, a dezvăluit Ronald Gavril pe pagina sa de Facebook.
Antrenat de celebrul Eddie Mustafa Muhammad, românul şi-a început cariera la amatori, unde a câştigat 165 de meciuri, din 180 disputate.
Pugilistul originar din Bacău se mândreşte cu două medalii de bronz, una la Campionatele Mondiale şi una la Europene.
foto: Mayweather Promotions