Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga: Lui Ponta ÎI E FRICĂ de venirea în ţară a lui Omar Hayssam

Publicat in Revista22, sâmbătă 20 iulie 2013 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, la Timişoara, că premierului Victor Ponta "îi este frică de venirea în ţară a lui Omar Hayssam", susţinând că, în 2005, când cei trei jurnalişti au fost răpiţi, Ponta şi Adrian Năstase "furau împreună România".

Referitor la afirmaţia lui Victor Ponta potrivit căreia Vasile Blaga era ministru de Interne pe vremea când cei trei jurnalişti au fost răpiţi, liderul PDL a spus : "Acest procuror ratat (premierul - n.r.), pentru că din activitatea lui profesională nu s-a reţinut nimic, ba, s-a reţinut totuşi ceva şi anume mai multe semne de întrebare ridicate de moartea unui prieten, Cristian Panait. Deci acest procuror ratat nu ştie că Ministerul de Interne şi structurile lui nu pot să vă urmărească pe niciunul dintre dumneavoastră fără un mandat. Atunci nu aveau un asemenea mandat. Numai că lui Ponta îi e frică de venirea în ţara a lui Omar Hayssam".

Preşedintele PDL a adăugat că premierul Victor Ponta era şeful Corpului de Control al Guvernului Adrian Năstase când cei trei jurnalişti au fost răpiţi, în 2005.

"El (Victor Ponta - n.r.) era şeful Corpului de Control al lui Năstase atunci şi furau împreună România. Mulţi PSD-işti sunt implicaţi. Şi lucrurile astea le-am văzut şi eu în media. Sunt lucruri legate de privatizări şi lui Ponta îi e frică", a spus Blaga.

Totodată, liderul PDL consideră că venirea în ţară a lui Hayssam este de bun augur şi demonstrează că "nimeni nu scapă de braţul legii".

"E de foarte bun augur venirea lui Hayssam. Asta demonstrează că perseverenţa îşi arată roadele. Vă aduc aminte că nu aveam acord de extrădare cu Siria, dar între timp Parlamentul a aprobat legea prin care cele două state acceptă extrădările şi demonstrează un lucru clar: nimeni nu scapă de braţul legii, dacă o instanţă s-a pronunţat:", a conchis Blaga.

Vineri dimi

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 10 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°