Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum înţeleg oamenii simpli apropierea celor două maluri ale Nistrului?

Publicat in Radio Europa Libera, sâmbătă 20 iulie 2013 ·

Valentina Ursu în dialog cu Vera Ciuchitu, Veronica Ştefăniuc, Victor Cobăsneanu și mai mulţi locuitori din Tiraspol şi Bender.

În această săptămână, la Viena, a avut loc o nouă rundă de negocieri în formatul „5+2”, pe tema conflictului transnistrean. Convorbirile de două zile au fost primele în acest format de la sporirea tensiunilor dintre Chişinău şi Tiraspol din cauza intenţiei guvernului de la Chişinău de a controla migraţia la Nistru, dar şi a „legii transnistrene despre frontiera de stat”. Cum înţeleg oamenii simpli apropierea celor două maluri ale Nistrului? Căutăm răspuns la acest sfârşit de săptămână.

Premierul Iurie Leancă declara, în această săptămână, că Republica Moldova nu va ceda niciun milimetru din pământul care îi aparţine conform dreptului internaţional, făcând referire la regiunea transnistreană.

El a adăugat că integrarea europeană va crea premise mult mai bune pentru a creşte atractivitatea Chişinăului în raport cu cei de la Tiraspol şi, astfel, va ajuta la facilitarea reglementării conflictului transnistrean.

Iar liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, sugera că Transnistria se poate integra în Republica Moldova dacă ţara va fi în cadrul Federaţiei Ruse.

Conflictul este la nivel politic, însă între oameni acesta nu persistă. Este un gând desprins din discuţia cu Vera Ciuchitu, specialist în cadrul aparatului preşedintelui raionului Căuşeni, care spune că lumea nu se duşmăneşte.

x Vera Ciuchitu: „Chiar dacă din fiecare localitate a raionului, au participat la conflictul armat toţi bărbaţii care erau în floarea vârstei, totuşi nu este ură între cetăţeni. Şi nu de aceea că noi ne uităm eroii noştri, nu de aceea că noi nu ţinem la actul de vitejie... Dar cetăţenii noştri sunt foarte înţelepţi şi înţeleg că nu a împuşcat cetăţean în cetăţean, dar a fost ordinul să o facă

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj în miez de noapte pentru Papa Leon al XIV-lea. Ce au în comun cei doi

HotNews acum 6 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, a reacționat în noaptea de joi spre vineri, după dezbaterea electorală de la Euronews cu contracandidatul său, la alegerea

Dezbatere prezidențială. Nicușor Dan și George Simion, întrebați despre reformele pe care le susțin pentru reîntoarcerea românilor din diaspora. Ce au răspuns

HotNews acum 10 ore
Întrebați despre reformele pe care le susțin pentru întoarcerea românilor din diaspora în țară, la prima dezbatere prezidențială, Simion a criticat prezența muncitorilor din UE și a cerut direcționarea fondurilor UE către români, nu către Ucraina. D

Finală englezească în Liga Europa: Tottenham – Manchester United

News.ro acum 7 ore
Formaţiile Tottenham Hotspur şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Bodo/Glimt, respectiv de Athletic Bilbao. Tottenham a învins în deplasare Bodo/Glimt, scor 2-0, în returul semifinalelor, d

Curtea Constituţională se reuneşte vineri pentru a valida rezultatele alegerilor de duminică / În aceeaşi şedinţă va fi dezbătută şi cererea de anulare a scrutinului

News.ro acum o ora
Curtea Constituţională se reuneşte, vineri, în şedinţă, având pe ordinea de zi validarea rezultatelor alegerilor de duminică. În aceeaşi şedinţă va fi dezbătută şi cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Seba

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum 7 ore
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

🚨 Prima DEZBATERE prezidențială George Simion – Nicușor Dan / Simon: Președintele României trebuia să fie ALTCINEVA

Gandul acum 10 ore
Actualizări „Donald Trump nu apreciază SLUGĂRNICIA” / „Meloni e apreciată” Simion: Mamele să nu-și trimită copiii la război / Dan: Dacă vrei pace, trebuie să fii pregătit pentru război Simion: „Ucraina are nevoie de noi, nu noi de Ucraina” Dan: Îmi

CCR discută, vineri, cererea candidatului Sebastian Popescu de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai

G4Media acum 29 minute
Curtea Constituţională a României (CCR) discută, vineri, începând cu ora 12:00, cererea lui Sebastian Popescu, care a candidat pentru Cotroceni, de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale din 4 mai. Susține G4Media. Click AICI pentru a re

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 10 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

ANUNŢ PUBLIC

Pandurul acum 7 ore
COMUNA BĂRBĂTEŞTI anunţă publicul interesat asupra deciziei etapei de încadrare a PLANULUI URBANISTIC GENERAL - COMUNA BĂRBĂTEŞTI, cu amplasament în comuna Bărbăteşti, satele Bărbăteşti, Musculeşti, Petreşti, Socu, judeţul Gorj. Documentaţia care a

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 10 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/17°
dum.

8°/21°
lun.

9°/16°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/13°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

vin.

8°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°