Unii parlamentari cu funcţii prin comisii ar putea pierde secretara, maşina de serviciu şi aproape 500 de lei din indemnizaţia lunară. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a pus gând rău comisiilor care nu-şi justifică existenţa.
19 comisii permanente şi 7 comune cu Senatul funcţionează în prezent la Camera Deputaţilor. Tot atâţia preşedinţi primesc aproximativ 500 de lei în plus pe lună pentru funcţia pe care o deţin. Pe lângă bani, şefii de comisii au dreptul la cabinet, consilieri, secretară şi maşină de serviciu fără limită de consum la combustibil. Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea vrea să renunţe însă o parte din ele.
"Sunt şi comisii care din punctul meu de vedere, şi asta e o părere personală, le consider total ineficiente şi făcute doar pentru un moft: comisia UNESCO. Suntem singurul Parlament din lume care avem comisia UNESCO, n-a adus nici un beneficiu statului român, n-are nici un proiect de lege care se discută acolo" este de p[rere Valeriu Zgonea.
De altă opinie este deputatul PSD, Mădălin Voicu, membru în comisia UNESCO. "Cine şi-ar permite să desfiinţeze o astfel de comisie riscă cel puţin blamarea de către oamenii de artă, de cultură şi de către oamenii din educaţie şi din cercetare pentru indolenţa şi superficialitatea de care ar da dovadă dacă desfiinţează o astfel de comisie" spune politicianul. Mădălin Voicu susţine că problema ineficienţei unor comisii ţine de calitatea membrilor săi.
O altă comisie aflată în vizorul lui Zgonea este cea pentru românii de pretutindeni. De partea cealaltă, preşedintele acestei comisii se apără cu proiectele sale.
Argumentele deputaţilor nu sunt însă suficiente pentru şeful Camerei, care vrea să facă economii cu orice preţ. Aşa că lista comisiilor inutile e mai lungă. Pe ea se regăsesc Comisiile de revoluţionari şi cea