Expoziţia organizată la iniţiativa Muzeului Naţional Cotroceni, cu sprijinul a 16 instituţii muzeale, cuprinde un număr de peste 100 de lucrări de o mare valoare patrimonială, evidenţiind în remarcabile uleiuri pe pânză şi carton, pasteluri, acuarele, cărbune, tuş şi creion întreaga tematică a creaţiei lui Ştefan Luchian: flori, peisaje, portrete, natură statică, nuduri. În expoziţie se află şi obiecte personale ale pictorului: şevalet, penel, cutia de culori, scaun, bască, alături de un bust al artistului, semnat de sculptorul Dimitrie Paciurea.
Printre lucrările ce sintetizează opera sa şi care se regăsesc în cadrul expoziţiei amintim: ”Autoportret” (acuarelă), ”Autoportret” (ulei pe carton), ”Portretul lui Mihai Eminescu” (cărbune), ”Trandafiri” (pastel), ”Trandafiri albi” (ulei pe carton), ”Anemone” (pastel, 1905), ”Garoafe” (ulei pe carton), ”Crizanteme în vas” (pastel), ”Albăstrele” (ulei pe carton), ”Maci şi spice în ulcică” (ulei pe pânză), ”Natură moartă – flori” (ulei pe pânză), ”Mere” (ulei pe pânză), ”Vişine” (acuarelă 1902-1904), ”Femeie cu pălărie roşie şi voaletă” (pastel), ”Roşior” (”Ofiţer român călare”) (ulei pe pânză), ”Margine de crâng” (ulei pe pânză), ”Peisaj” (pastel), ”Car cu boi dejugaţi” (pastel), ”Păstoriţa” (ulei pe carton), ”Nud culcat în peisaj” (acuarelă), ”Vara şi Toamna” (schiţe pentru panouri decorative în vederea decorării casei lui Victor Antonescu, din anii 1900-0901) etc.
Expoziţia „Ştefan Luchian - univers artistic“ continuă proiectul iniţiat de Muzeul Naţional Cotroceni, legat de readucerea în atenţia marelui public a unor opere de o inestimabilă valoare, semnate de mari clasici ai picturii româneşti: Carol Popp de Szathmari, Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Nicolae Dărăscu, Theodor Pallady, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Iosif Iser.
Biografie
Ştefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868