Vara de uitat a lui Federer continuă. Văzut ca o potențială trambulină pentru moralul și jocul său, turneul de la Hamburg s-a terminat tot dezamăgitor, cu o nouă înfrângere la un jucător din afara Top 100, lucru care se întâmplă pentru a doua oară consecutiv, după Stakhovsky la Wimbledon.

Nici racheta cea nouă n-a adus vreo schimbare dramatică în jocul elvețianului. Iar cel mai dureros capitol pentru fanii lui, mai dureros chiar decât înfrângerile propriu-zise, limbajul corpului pe teren adică, a rămas același. La cote minime.

E o surpriză de proporții pe hârtie, însă nu e deloc o surpriză raportat la ce s-a jucat în semifinala de la Hamburg. Delbonis, care a prins forma vieții la Hamburg, unde i-a mai bătut pe Robredo și pe Verdasco înainte de Federer, a fost jucătorul mai bun, mai ancorat în joc și, culmea, mai proaspăt fizic, de parcă nu el jucase maratonul de ieri cu Verdasco, un meci epuizant fizic și nervos, în care s-a salvat dintr-o mulțime de situații limită. Argentinianul de 23 de ani, considerat cândva următorul talent al țării sale de după mai ilustrul său compatriot cu care împarte primele trei litere ale numelui de familie, a mai impresionat și prin nervii de oțel cu care a atacat nu atât meciul în sine, cât momentele lui cruciale. De fiecare dată când miza și tensiunea a crescut, Delbonis a produs cel mai bun tenis al său, ridicându-se la înălțimea task-ului.

Pe de altă parte, devine tot mai greu de spus în astfel de situații cât de bine a jucat outsiderul și cât de mult l-a ajutat Federer. A nu se înțelege greșit, nici vorbă în a-i tăia din merite lui Federico, tocmai am spus că a fost jucătorul mai bun, însă Federer a început să-și facă un obicei în a-i face pe adversarii săi să arate mai bine decât sunt de fapt.

Citește continuarea articolului, cu detalii despre înfrângerea lui Federer, dar și posibilele circumstanțe at