Dacă nu vă este indiferent ce vă rezervă astrele, trimiteţi un e-mail la horoscop@libertatea.ro sau o scrisoare pe adresa redacţiei Libertatea (bd. Dimitrie Pompeiu nr. 6, sector 2, Bucureşti), precizând numele, data completă a naşterii (anul, luna, ziua, ora cât mai exactă şi localitatea). Menţionaţi pe plic “Pentru Elena Bunescu, astrologul Libertăţii”. Răspunsul îl veţi găsi în Libertatea de duminică şi în pagina specială de horoscop din ghidul Libertatea de weekend.
Adrian Brânzei, 12 ianuarie 1985, ora 10.00, Baia Mare. Capricorn cu ascendentul în Peşti. Una dintre puţinele şanse de a vă schimba statutul financiar în acest an şi în anii următori e depăşirea celorlalţi prin merite personale, munca implicată şi seriozitate. Şansa există, dar la fel de puternică e şi tentaţia de a alege calea cea mai uşoară, cea mai simplă, care însă va aduce pierderi, regres şi chiar deposedare, în funcţie de cât de mult veţi insista pe această soluţie. Dacă ora e bună, este necesar să construiţi, pas cu pas, o structură solidă, care să furnizeze veniturile dorite. Nu e de ajuns să acordaţi credit gândirii magice, care vă tentează să credeţi că este suficient să doriţi ceva ca acel lucru să devină realitate.
Mirela Todor, 6 martie 1968, ora 12.55, Bucureşti. Peşti cu ascendentul în Rac. Sunt posibile modificări substanţiale ale vieţii sentimentale, dar sunt însoţite de riscuri majore şi de tentaţii pe care trebuie să le priviţi cu mintea limpede. Principala problemă poate fi implicarea într-o relaţie secretă, care poate provoca distrugerea stabilităţii familiei. Ca orice ispită, şi aceasta este falsă, găunoasă, dar dacă are o aparenţă încântătoare şi sunteţi dornică de variaţie cu orice preţ, vă veţi lăsa prinsă în capcană foarte uşor.
Valeriu L., 20 septembrie 1954, ora 14.00, Cotul Văii. Fecioară cu ascendentul în Capricorn. Sunteţi capabil, dacă ora e bună,