Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou început

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 20 iulie 2013 ·

Aseară s-a dat startul într-un nou carusel al acestui atât de controversat și, totuși, atât de adulat campionat de fotbal al României. Voi încerca mai jos să îmi imaginez un RMN (cam pretențios spus dar îmi permit această licență) al ediției 2013 - 2014, ediție pornită la drum mai bulversată decât oricare din cele de până acum. Nu mă refer la surpriza de aseară de la Timișoara unde Dinamo a arătat ca o echipă din a doua jumătate a clasamentului, iar Poli ca o echipă nu prea dispusă să cedeze puncte acasă.

Indiferent de ce simțim în privința acestei echipe a Stelei trebuie să recunoaștem că de aicea de jos, de la poalele debutului de campionat se vede o Stea mult deasupra restului combatantelor. Cel puțin în prima parte a sa. Cred că în retur, dacă nu se va distanța hotărâtor până atunci, va avea loc un recul, mai ales că se va califica în primăvara europeană. Ciclul da - ba (performanță - record - contraperformanță) îi surprinde pe roș-albaștri în vârful ciclului în această toamnă ceea ce n-ar face decât să ne bucure pentru performanțele de pe plan european.

Am văzut în această vară câteva jocuri ale CFR-ului și cred că greu le va scăpa locul doi. Doar din interior s-ar putea declasa garnitura feroviară. Sabot(or) de deraiere se poate găsi în orice magazie. Singura problemă din afară ar putea fi omogenitatea, dar campionatul se defășoară pe circa 300 de zile, iar relațiile de joc se pot implementa în pregătiri plus trei patru jocuri oficiale, iar o echipă puternică atunci când ai 14-15 jucători de valoare poate fi obținută după 6-7 jocuri.

Pentru a treia medalie candidează după părerea mea Pandurii, Petrolul și Vaslui (în această ordine în primul rând datorită valorii și șanselor de stabilitate a antrenorilor). Mă tem totuși pentru olteni din cauza buboiului pe care și-au construit existența. Deocamdată acesta doar a supurat și n-a supărat

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 2 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 2 ore
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

Măsura luată de Ungaria după ce Ucraina a arestat pentru prima dată doi agenți care spionau pentru spionajul militar ungar

Libertatea acum 17 minute
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a anunțat vineri expulzarea a doi diplomați ucraineni, în replică la arestarea a doi presupuși spioni ungari în Ucraina, relatează agențiile de presă Reuters și AFP, preluate de Agerpres.

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 2 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Putin și Trump s-au felicitat reciproc de Ziua Victoriei. Kremlin: „Au fost cuvinte calde”

HotNews acum 28 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump s-au felicitat reciproc, prin intermediul consilierilor lor, pentru cea de-a 80-a aniversare a victoriei Aliaţilor asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, a i

Zelenski anunţă că un summit cu liderii europeni are loc sâmbătă

G4Media acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri că un summit cu liderii europeni aliaţi ai Kievului va avea loc sâmbătă în Ucraina, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Preşedinţiei de la Kiev, transmite News.ro. Susține G4Media. C

Alegeri prezidențiale 2025. Cum va arăta buletinul de vot pentru al doilea tur, din 18 mai

HotNews acum 8 minute
Modelul buletinului de vot pe care românii îl vor primi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din 18 mai, a fost stabilit, vineri, de Biroul Electoral Central (BEC). Pe prima poziție se va afla George Simion (AUR), iar pe a doua Nicușor Dan

Zeci de persoane au ajuns la spital după mușcături de căpușe. Cum te poți feri de insectele periculoase

Adevarul acum 24 minute
În ultimul timp, zeci de persoane din județul Brașov au ajuns la camerele de gardă ale spitalelor după ce au fost mușcate de căpușe. Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov atrag atenția asupra riscurilor asociate și transmit o serie

JD Vance, despre conflictul dintre India și Pakistan: „Nu este treaba noastră”. Care este îngrijorarea administrației de la Washington

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi că India şi Pakistanul ar trebui să-şi reducă tensiunile, dar a adăugat că SUA nu pot controla cei doi vecini asiatici înarmaţi nuclear şi că un război între ei nu ar fi „treaba” Statelor Unite, rela

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 28 minute
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Vremea

București
acum

16°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°