Robert 'Bobbie' Tufts îşi va încheia în câteva săptămâni un nou ciclu din scurta sa viaţă, care l-a făcut să ajungă, la vârsta de numai 4 ani, cel mai tânăr primar din SUA, informează EFE.
'Mandatul' lui Tufts a fost doar de un an, timp în care juniorul a condus destinele orăşelului Dorset, din statul american Minnesota. Mare amator de pescuit şi deloc timid atunci când vorbeşte în public despre viaţa sa sentimentală - toţi locuitorii din orăşel îi cunosc 'iubita', pe Sophia, 'prima doamnă a Dorsetului -, fragedul primar şi-a însuşit ad litteram maxima preşedintelui american Theodore Roosevelt - 'vorbind cu blândeţe şi ţinând în mână un ciomag, veţi ajunge departe' - şi se plimbă pe străzile oraşului ţinând în mână un baston aproape cât el de mare.
Cu o populaţie de ceva mai mult de 20 de locuitori, Dorset îşi alege primarul în fiecare an printr-un soi de tombolă, singura condiţie fiind ca toţi candidaţii să cotizeze cu un dolar la vistieria municipală. În august 2012, Robert a devenit cea mai tânără persoană care a câştigat acest post, când predecesorul său a scos dintr-o pălărie o hârtie pe care era scris numele său şi, după un an de mandat, contribuabilii spun că micuţul a fost un bun gospodar. 'Principalele lui sarcini sunt să se ducă la grădiniţă şi să petreacă timpul cu fetiţele', a declarat mama primarului, Emma Tufts, postului de televiziune ABC, deşi a recunoscut că micuţului îi place să cunoască şi să intre în vorbă cu oamenii la restaurante. 'Salută pe toată lumea', a spus femeia.
Robert nu s-a hotărât deocamdată dacă mai vrea un mandat. 'Vom vedea. Are un frăţior mai mic şi poate că de data asta cel mic va candida', a glumit mama primarului. 'Când l-au ales primar, era foarte încântat şi repeta oricui era dispus să-l asculte, la grădiniţă, că va fi primar pe viaţă', a povestit Emma Tufts, care consideră că funcţia de primar i se po