Mesajul a fost trimis. Multumesc!

295 €, sejur în Thassos

Publicat in Libertatea, duminică 21 iulie 2013 ·

În 12-14 ore de condus regulamentar, cu două- trei pauze de dezmorţeală şi o oprire pentru masă, ajungem în Thassos, Paralia, Olimpic Beach sau Halkidiki. Ne cazăm, ieşim la o plimbare târzie, extaziaţi de locaţie, de aerosoli şi de tot ce ne înconjoară… Urmează vacanţa mult visată!

Una din caracteristicile Greciei este faptul că plajele ei sunt înconjurate de peisaje care ne încântă ochii şi sufletele. În Thassos, de exemplu, ne încântă ţărmurile udate de ape cristaline.

Savurăm micile drumeţii care ne duc paşii de pe dealurile verzi în satele tradiţionale. Căutăm izvoarele ascunse în mijlocul pădurilor bogate sau locurile încărcate de istorie, precum teatrul antic dedicat lui Dionisos, aşezat atât de natural în pântecul unui deal.

Din Halkidiki, ne aventurăm către Meteore, extaziindu-ne în faţa bisericilor cocoţate nefiresc pe stâncile uimitoare sau lâncezim în satul Athitos, ale cărui taverne şi case vechi de piatră au vedere la golful Toroneos.

Provizii pentru călătorie

Cel mai lung drum al familiei noastre cu maşina a fost până la Olimpic Beach. Am pornit cu oarecare teamă, mai ales că, pe vremea aceea, Sabin avea 2 ani şi patru luni, iar Matilda nu împlinise un an.

M-am instalat între scaunele lor, dotată cu biberoane pentru lapte şi apă, biscuiţi şi o cutie cu jucării. Călătoria a decurs minunat, dândune curaj pentru viitoarele excursii pe patru roţi.

Am poposit doar trei zile acolo, timp în care am participat şi la un botez ţinut într-o biserică de piatră, ascunsă între dealurile pline de măslini de la poalele legendarului munte Olimp.

Am ţopăit fericiţi pe plaja cu nisip fin, am mâncat peşte proaspăt, calmari pane şi salate greceşti la tavernele de pe faleză.

Un sejur last minute în Thassos la vila Teo costă 85 de euro/persoană pentru 25.07, prin Christian Tour (www.christiantour.ro). La hotelul Aeolis Thassos Pa

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 8 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°