Campionul României la Supermoto, Sorin Trăistaru, se pregăteşte pentru ultima etapă a Campionatului European şi Est European, clasa SOpen, care se va desfăşura în weekend la Plevna, în Bulgaria.
Pilotul arădean are nevoie de o prestaţie sigură pentru a obţine locul trei la general. Sorin Trăistaru a reuşit o campanie bună în acest sezon. În prima etapă, de la Arad, „Ariciu” a bifat un loc trei, performanţă repetată şi la Plevna, în Bulgaria, în etapa a doua. Etapa a treia s-a ţinut în Slovenia, la Vransko, unde românul s-a clasat al cincilea, campania urmând să se încheie tot la Plevna, în Bulgaria.
Trăistaru a acumulat până acum 113 puncte, clasându-se pe locul trei la general, cu 13 mai puţine decât bulgarul Alexander Georgiev, locul secund la general şi cu 14 mai multe decât principalul său urmăritor, macedoneanul Slobodan Ivceski. Obiectivul pilotului e clar, obţinerea bronzului la finalul acestui campionat. „Planul constă în abordarea cu maximă prudenţă a acestei etape, ar fi păcat să pierd munca de până acum pe vreo decizie pripită. Voi merge la obiectiv, încercând însă să obţin şi maximul posibil. Important e să punctez în ambele manşe, în atare condiţii nu am emoţii pentru rezultat. Fiabilitatea este importantă, am făcut reviziile necesare la motocicleta KTM 450 SMR”, spune Sorin Trăistaru.
Etapa de la Plevna va conta şi ca etapă de Campionat Naţional. Pentru acest clasament, „Ariciu” vizează locul întâi. „Circuitul îl cunosc foarte bine, este tehnic, atingem şi viteze de 170 km/h insă nu pot spune că e un circuit de viteză, precum cel din Slovenia spre exemplu. Nu cred să fie aspecte care să mă surprindă, am destulă experienţă, dar bugetul rămâne marea problemă. Ţin să mulţumesc partenerilor şi sponsorilor mei fără de care prezenţa mea la aceste etape ar fi problematică: Compas Arad, Axum Comp, Metalcomp, Consi- liului Judeţean Arad ş