Preşedintele Traian Băsescu se află la acestă oră într-o întâlnire cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu, la Palatul Cotroceni. Cei doi vor discuta pe marginea numirii unui ministru la portofoliul Transporturilor.
Preşedintele Traian Băsescu şi liderul PNL Crin Antonescu au o întâlnire, la ora transmiterii acestei ştiri, la Palatul Cotroceni, după ce şeful statului a spus vineri că doreşte să discute cu preşedintele PNL despre nominalizarea lui Ovidiu Silaghi pentru Ministerul Transporturilor.
„Să vedem. Mai reflectez. Nu vă ascund că aş vrea foarte mult să discut şi cu Crin Antonescu – înţeleg că se întoarce în acest weekend – şi aş vrea să găsim o formulă care să fie o formulă bună”, a spus şeful statului în cursul zilei de ieri.
„Voi vedea dacă dânsul îşi menţine propunerea, dar aş vrea să discut şi cu Crin Antonescu”, a mai spus el.
Ovidiu Silaghi a fost propus să îl înlocuiască pe Relu Fenechiu la conducerea Ministerului Transporturilor, după ce acesta din urmă a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu.
Nominalizarea lui Silaghi a fost însă o sursă de tensiuni în Partidul Naţional Liberal (PNL), în condiţiile în care acesta a mai fost ministru al Transporturilor în primul guvern condus de Victor Ponta, dar nu a mai fost cooptat în Guvernul Ponta II, din cauza problemelor avute cu Agenţia Naţională de Integritate.
Mai mulţi liberali, printre care şi prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis au dat asigurări că această problemă a fost rezolvată.