Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medalie de bronz pentru o româncă la compeţia de judo de la Moscova

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 20 iulie 2013 ·

Sportiva Monica Ungureanu a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz la categoria 48 de kilograme, la Grand Slam Moscova, competiţie din calendarul IJF dotată cu premii totale de 154.000 de dolari, informează Mediafax.

Monica Ungureanu a debutat cu o victorie în grupa A, în faţa rusoaicei Irina Dolgova, dar a cedat apoi în lupta cu Sarah Menezes (Brazilia), care a câştigat grupa A. Ungureanu a intrat în recalificări, în care a trecut de Amelie Rosseneu (Belgia) şi de Charline Van Snick (Belgia), cucerind medalia de bronz.

Van Snick o învinsese în grupa C pe Carmen Bogdan, sportiva tricoloră intrând şi ea în recalificări, dar ratând încă din prima luptă, cu rusoaica Lusine Avakyan, câştigătoarea celei de-a doua medalii de bronz.

La categoria 52 de kilograme, Andreea Chiţu a obţinut două victorii în grupa A, dar a fost învinsă în semifinale, de Jaana Sundberg (Finlanda), pierzând apoi şi lupta pentru medalia de bronz, în faţa lui Gili Cohen (Israel). Cohen o eliminase în turul doi al grupei D şi pe sportiva noastră, Andreea Ionas.

În aceeaşi fază, dar la categoria 57 de kilograme, în grupa A, a pierdut şi Loredana Ohâi, în faţa sportivei braziliene Rafaela Silva.

La Grand Slam Moscova, medalia de aur este răsplătită cu 5.000 de dolari, cea de argint cu 3.000 de dolari, iar cele două de bronz, cu câte 1.500 de dolari, fondul total de premiere al competiţiei fiind de 154.000 de dolari.

Sportiva Monica Ungureanu a câştigat, sâmbătă, medalia de bronz la categoria 48 de kilograme, la Grand Slam Moscova, competiţie din calendarul IJF dotată cu premii totale de 154.000 de dolari, informează Mediafax.

Monica Ungureanu a debutat cu o victorie în grupa A, în faţa rusoaicei Irina Dolgova, dar a cedat apoi în lupta cu Sarah Menezes (Brazilia), care a câştigat grupa A. Ungureanu a intrat în recalificări, în care a trecut de Amelie Rosseneu (

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 19 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 33 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 33 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 54 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 53 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°