Poate unii dintre noi se vor zburli în faţa cărţilor digitale conform zicalei "Zi-mi pe ce suport citeşti ca să-ţi spun cât de profund eşti". Dar, din punctul meu de vedere, nu suportul contează, ci conţinutul. Nu forma e importantă, ci cu ce rămâi în minte şi, mai ales, ce transmiţi mai departe.
La ora la care scriu aceste rânduri, Franţa se topeşte de căldură cu o carte tipărită în mână, ba chiar mai multe. Da, aţi citit foarte bine, cu o carte tipărită, nu cu o tabletă slim pe al cărei ecran, în timpul zilei, poţi detecta mai mult fire de praf sau urme indecente de degete, decât înşiruiri de cuvinte. Mari iubitori de cărţi, aproape fanatici aş spune, francezii cară după ei în vacanţe câteva kilograme de cărţi: romane poliţiste suedeze, la mare căutare în hexagon, romane de dragoste à la française, adică 569 de grame de amor cu 666 grame de filosofie, totul asezonat cu un pic de turism local şi un vin răcoros şi, nu în ultimul rând sau poate chiar în primul rând, cărţi practice despre tot şi despre nimic şi, inevitabil, cărţi motivaţionale.
Pe scurt, ceea ce vreau să vă spun e faptul că în această ţară se cumpără şi se citeşte „la greu”, că industria cărţii este şi are o adevărată putere financiară, iar în ziua în care se anunţă câştigătorul premiului Goncourt, circulaţia din Paris e paralizată... de curiozitate.
Spre bucuria şi satisfacţia mea, ambele personale evident, cartea tipărită nu numai că se bucură în această ţară de un respect ieşit din comun, dar reuşeşte şi să ţină piept noilor tehnologii care nu au izbutit (încă) să o detroneze din braţele, genţile, bibliotecile şi de pe noptierele francezilor. Cu alte cuvinte, spre deosebire de americani şi englezi care nu mai pot de atâta e-book-uri pe cap (sec) de locuitor, cartea digitală nu se impune în Franţa unde reprezintă (uuups!...) doar 3% din vânzările naţionale. Iar ultimele stat
