Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a făcut carieră poetul unei generaţii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 iulie 2013 ·

Astăzi, fostul poet şi om de cultură Adrian Păunescu ar fi împlinit 70 de ani. adevarul.ro face o scurtă incursiune în enciclopedica sa operă literară, trecând de la formidabilul lirism la poezia de la curtea Ceauşeştilor. Nu ignorăm, fireşte, frumoasele poveşti ale „Cenaclului Flacăra“.

De la primul volum de poezii, lansat în anul 1965, până la salvele de tun care i-au anunţat decesul, Adrian Păunescu le-a făcut pe toate: a fost cel mai bun poet al unei întregi generaţii, a fost iubit pe scena Cenaclului Flacăra şi citit în zeci de reviste. Despre poezia şi faptele lui Adrian Păunescu, au vorbit pentru adevarul.ro criticii literari Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Paul Cernat şi Alexandru Matei şi artişti precum Nicu Alifantis, Cristi Minculescu şi Mircea Vintilă.

Paul Cernat şi Alexandru Matei, exponenţi ai criticii literare „tinere“, pe de o parte şi Nicolae Manolescu şi Eugen Simion, analişti cu experienţă ai literaturii române, de cealaltă au păreri împărţite cu privire la activitatea literară şi politică a „bardului de la Bârca". În primul rând, relaţia privilegiată a fostului poet cu sistemul comunist i-a conferit un statut special, care şi-a pus, treptat, amprenta şi pe creaţia sa. Indiferent de preocupările sale din afara literaturii, Adrian Păunescu a continuat să scrie versuri. Câte dintre acestea sunt, însă, poezii?

Nicolae Manolescu: „Activitatea lui politică a secătuit literatura“

Nicolae Manolescu, critic şi istoric literar, consideră că „formula chimică“ a poeziei lui Adrian Păunescu a inclus, încă de la apariţie, un sâmbure de retorică de partid, lucru care nu l-a împiedicat însă să scrie şi poeme valoroase.

„În anii '60, Păunescu începuse prin a fi un promiţător copil teribil al poeziei româneşti şi, în măsura în care pe vremea aceea exista termenul, mulţi şi-au şi închipuit că el va fi un di

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum o ora
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum o ora
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum o ora
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

Incendii de pădure în Turcia: cinci morți și zeci de răniți

G4Media acum o ora
Cinci persoane au fost ucise și alte zeci rănite în urma incendiilor de pădure care au devastat mai multe sate din sud-estul Turciei, a anunțat vineri ministrul Sănătății, citat de AFP. „Cinci persoane au fost ucise și 44 rănite, dintre care 10 grav

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum o ora
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum o ora
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum o ora
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Vremea

București
acum

25°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

28°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°