Evenimentul, aflat la a patra ediţie, este organizat de Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu. Ediţia din acest an este dedicată împlinirii a 60 de ani de la paraşutările NATO în România comunistă şi execuţiei celor 13 legionari paraşutaţi de aviaţa SUA.
Programul de acţiuni a început cu o drumeţie la chilia părintelui Arsenie Boca, urmată apoi de o proiecţie de filme documentare şi artistice legate de rezistenţa anticomunistă. Astăzi, după participarea la slujba de la Mănăstirea Brâncoveanu, la ora 14.00 se vor deschide lucrările simpozionului „60 de ani de la paraşutările NATO în România comunistă, odată cu inaugurarea Centrului de Studii şi Documentare asupra Rezistenţei Anticomuniste.
Tot sâmbătă se va vernisa expoziţia „Mesagerii Libertăţii. Zbor peste Cortina de Fier“. Ziua se va încheia cu o serie de lansări de carte. Duminică, după Sfânta Liturghie, la ora 11.30, va avea loc comemorarea luptătorilor anticomunişti din Munţii Făgăraşului.
Evenimentul, aflat la a patra ediţie, este organizat de Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu. Ediţia din acest an este dedicată împlinirii a 60 de ani de la paraşutările NATO în România comunistă şi execuţiei celor 13 legionari paraşutaţi de aviaţa SUA.
Programul de acţiuni a început cu o drumeţie la chilia părintelui Arsenie Boca, urmată apoi de o proiecţie de filme documentare şi artistice legate de rezistenţa anticomunistă. Astăzi, după participarea la slujba de la Mănăstirea Brâncoveanu, la ora 14.00 se vor deschide lucrările simpozionului „60 de ani de la paraşutările NATO în România comunistă, odată cu inaugurarea Centrului de Studii şi Documentare asupra Rezistenţei Anticomuniste.
Tot sâmbătă se va vernisa expoziţia „Mesagerii Libertăţii. Zbor peste Cortina de Fier“. Ziua se va încheia cu o serie de lansări de carte. Duminică, după Sfânta Liturghie, la ora 11.30, va avea loc comemorarea luptătorilor anticom