Legenda Sfântului Ilie este una cu totul atipică în folclorul românesc: Sfântul Ilie a fost, spun textele vechi, un muritor care s-ar fi făcut vinovat de păcate foarte mari, printre care cel de a-și fi omorât părinţii după ce a fost ispitit de diavol.

Ilie s-ar fi căit foarte tare şi ar fi primit iertare din partea lui Dumnezeu.

Apoi, a fost ridicat la Ceruri şi de atunci cutreieră norii cu o căruţă cu roţi de foc, trasă de cai înaripaţi şi trăsneşte dracii cu un bici de foc.

Sfântul Ilie este cel care, în goana lui împotriva forţelor răului, provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale, grindină. În popor se spune că dracii fug din calea lui şi vin pe pământ, unde se ascund sub copaci sau chiar în trupurile unor animale.

Aşa se face că una dintre superstiţiile legate de sărbătoarea Sfântului Ilie este aceea că, dacă tună şi fulgeră, oamenii trebuie să îşi facă semnul crucii, pentru că Dumnezeu i-a dat voie Sfântului Ilie să lovească orice pentru a doborî dracii, mai puţin crucea.

În trecut, în ziua de 20 iulie se obișnuia să se adune mai mult persoane sub câte un măr, pe care adulţii îl scuturau, iar merele căzute erau date drept pomană pentru odihna sufletelor celor adormiți.

Pe 20 iulie, în zorii zilei, se culegeau și „plantele de leac“. Era vorba, în special, despre busuioc, pus la uscat sau ars după ce a fost sfinţit în biserică. Cenuşa sau busuiocul uscat ajutau la problemele de sănătate ale copiilor.

În ajunul sărbătorii, în seara zilei de 19 iulie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele cu cânepă şi se tăvăleau prin cultură, apoi se duceau acasă. Dacă visau cânepă verde, se măritau cu băieţi tineri, dacă visau cânepă uscată se măritau cu bărbaţi mai în vârstă (sau văduvi).

În ziua Sfântului Ilie nu se lucra, de teama trăsnetelor, ploii și grindinei.

Se retezau însă stupii, se duceau faguri şi mere la biserică şi s