Aproximativ 50 de meşteri populari din ţările vecine vor participa la cea de-a treia ediţie a Târgului Internaţional de Olărit „La vatra olarului Vasile Gonciar”, duminică, 21 iulie, în satul Hogineşti din raionul Călăraşi. Meşteri populari din toate domeniile îşi vor demonstra măiestria, iar voia bună va fi întreţinută de ansambluri etnofolclorice. Vizitatorii vor putea gusta şi din bucate tradiţionale.
Organizatorul festivalului, Vasile Gonciar, a declarat că meleagurile Hogineştilor sunt recunoscute în întreaga republică pentru obiectele de olărit şi măiestria meşterilor. Spre regret, arta olăritului este pe cale de dispariţie, iar festivalul are menirea să readucă vechiul meşteşug pe un meleag care nu are alte atracţii turistice.
În cadrul târgului vor avea loc ateliere interactive de olărit, unde toţi doritorii vor fi instruiţi să lucreze cu roata olarului şi să picteze pe obiecte din lut. Cei prezenţi la festival vor avea posibilitatea nu doar să facă, dar şi să achiziţioneze veselă din lut. Vasile Gonciar a adăugat că, pe an ce trece, vasele din lut sunt la mare căutare de cei care cunosc calitatea acestor obiecte, iar domeniul olăritului poate deveni unul de succes pentru Republica Moldova, fiind şi o modalitate de a atrage turişti, transmite IPN.
Târgul internaţional de olărit va începe la ora 08.00 şi se va încheia la ora 16.00 cu premierea meşterilor populari.