Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că interimatul lui Victor Pontala Transporturi va fi dus până la termen, adică 45 de zile, aceasta fiind dorinţa preşedintelui Traian Băsescu, chiar dacă liberalii l-au propus ministru pe Ovidiu Silaghi. Motivul întârzierii numirii ar fi legat de privatizarea CFR Marfă, pe care Ponta şi-a asumat-o.
”Ne-am întâlnit. Nimic spectaculos. A fost o discuţie, nu am fost la raport, în care subiectul a fost propunerea noastră: Ovidiu Silaghi. O menţinem. Nu e adevărat că în aceastăă privinţă a luat o decizie. Eu m-am interesat dacă domnia sa deţine vreun element care poate pune probleme. Nu deţine. Decizia este să lase să curgă interimatul lui Ponta 45 de zile pentru a continua privatizarea CFR Marfă. Mi-a comunicat intenţia”, a declarat Crin Antonescu.
Liderul PNL a precizat că a luat act de această decizie a preşedintelui. Antonescu a adăugat că premierul Victor Ponta nu a formalizat propunerea lui Ovidiu Silaghi la Transporturi, aşteptând discuţia dintre Băsescu şi şeful PNL.
”Preşedintele m-a informat că va lua act de propunere, va lăsa să curgă interimatul”, a mai spus Antonescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că interimatul lui Victor Pontala Transporturi va fi dus până la termen, adică 45 de zile, aceasta fiind dorinţa preşedintelui Traian Băsescu, chiar dacă liberalii l-au propus ministru pe Ovidiu Silaghi. Motivul întârzierii numirii ar fi legat de privatizarea CFR Marfă, pe care Ponta şi-a asumat-o.
”Ne-am întâlnit. Nimic spectaculos. A fost o discuţie, nu am fost la raport, în care subiectul a fost propunerea noastră: Ovidiu Silaghi. O menţinem. Nu e adevărat că în aceastăă privinţă a luat o decizie. Eu m-am interesat dacă domnia sa deţine vreun element care poate pune probleme. Nu deţine. Decizia este să lase să curgă interimatul lui Ponta 45 de zile pentru a continua privatiz