Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pe urmele Regelui Mihai: castelul şi domeniul de la Săvârşin

Publicat in Historia, duminică 21 iulie 2013 ·

Puţini români ştiu că Regele Mihai şi familia lui deţin, în localitatea arădeană Săvârşin, un domeniu în care se înalţă un castel înconjurat de peisaje pitoreşti. În cadrul celei mai frumoase campanii Adevărul - „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, vă prezentăm Castelul Regal de la Săvârşin, un loc încărcat de istorie.

Astfel, fie că sunteţi turişti sau vă aflaţi în trecere prin judeţul Arad, este păcat să nu vizitaţi Castelul de la Săvârşin. Pasionaţii de artă, cultură şi istorie vor găsi acolo o zonă plină de însemnătate. Cei care l-au vizitat au rămas impresionaţi ce frumuseţea acestuia, dar şi de oamenii din zonă. Chiar dacă în momentul de faţă castelul se află în renovare, mulţi turişti merg pentru a-i vedea exteriorul. Castelul Săvârşin se înalţă în mijlocul unui domeniu. Construit în secolul XVII, distrus în timpul Revoluţiei de la 1948 şi refăcut ulterior, castelul a fost cumpărat în 1943, impreună cu Domeniul Săvârşin, de către Regele Mihai. Familia Regală a îndrăgit încă de la început locul de la poalele Munţilor Zărandului. Domeniul Săvârsin a fost confiscat în 1948, o dată cu celelalte proprietăţi regale. Abia în anul 2001 acesta a fost retrocedat Regelui Mihai. De atunci, eforturile Familiei Regale s-au concentrat pe restaurarea castelului, pe amenajarea parcului conform principiilor agriculturii ecologice (modelul fiind Highgrove, una dintre proprietăţile Principelui de Wales), şi pe dezvoltarea potenţialului comunităţii din Săvârşin, prin infiinţarea Asociatiei de Dezvoltare Durabilă Săvârşin. Castelul, în lucrări de recondiţionare Cei care doresc să-l viziteze şi în interior trebuie să mai aştepte, deoarece în prezent, la castel se desfăşoară, sub coordonarea arhitectului David Baxter, ample lucrări de recondiţionare, consolidare a structurii şi revalorificare a spaţiilor, în spiritul arhitecturii originale. Domeniul reg

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum 13 minute
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 21 minute
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum o ora
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat, cu un buget de 200 de milioane de lei

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Programul Rabla pentru persoane fizice va fi lanst în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei, anunţă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu. Aceasta spune că pentr

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 2 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Trafic blocat pe DN 6, la ieşire din Orşova, din cauza unui autotren răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet / Combustibilul din autovehicul se scurge în Dunăre / Au fost anunţate Garda de Mediu şi Apele Române

G4Media acum 37 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este blocat pe DN 6 Caransebeş – Drobeta-Turnu Severin, la ieşire din Orşova, judeţul Mehedinţi, din cauza unui autotren care s-a răsturnat pe şosea după ce a lovit un parapet. Combus

US Open 2025: Aproape toate jucătoarele din top 100 WTA, pe tabloul principal la simplu. Cîrstea, Cristian şi Ruse direct pe tabloul principal, alte patru românce sunt rezerve

News.ro acum 2 ore
Numărul 1 mondial şi campioana en titre, Aryna Sabalenka, se află în fruntea listei participantelor pe tabloul principal de simplu feminin la US Open 2025, care a fost publicată marţi de organizatori. Pe listă sunt aproape toate jucătoarele din top

MApN: Atac cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei fluviale cu România

Mediafax acum 14 minute
Forțele Federației Ruse au executat, în noaptea de marți spre miercuri, o nouă serie de atacuri cu vehicule aeriene fără pilot asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina (zona localităților Ismail și Chilia), în proximita

Comisia Europeană prezintă miercuri propunerea de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană va prezenta miercuri propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, dând startul a doi ani de negocieri tensionate, în special cu privire la viitorul politicii agricole comune (P

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/37°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

25°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°