Mă gândeam mai deunăzi ce înseamnă „unanim". Am tot auzit în ultimele zile adjectivul acesta, uneori şi substantivul „unanimitate". Aşa face întâmplarea să se repete ceva şi să confere un fel de semnificaţie sau tâlc unor lucruri, dacă nu minore, oricum neinteresante pentru tine.
Ori, se poate întâmpla să „coacă" în tine ceva (nu ca... bubă, ci ca maturaţie, ca plantă) şi să observi numai ce polarizează în jurul acelei obsesii, sau gând sau blocare pe ceva. Aşa si eu cu „unanim".
Bine, bine, bine, totul se leagă în social, în politic sau pe dinăuntru şi cum tot l-am auzit pe Ponta şi pe ălălalt vorbind de 70% o dată, de zece ori, ad nauseam (lat=pană la greaţă) mă încontram interior sau zvâcnea în mine drăcuşorul independent şi-i răspundeam în gând premierului, mustrându-l pentru modestia cifrei: „Dom'le, n-ai 70, ci, vorba lui Caragiale, ai unanimitate stimabile!".
Nu există să existe feţe triste şi procente altfel decât frizând unanimitatea. Cât avea Iliescu în '90 - '92? Cât avea Ceauşescu înainte de '89? Păi, noi trăim într-o lume a cerebelului, a caracterului, a lucidităţii responsabile?
Păi, noi nu trăim în aşa ceva! Vorba lui Florin Toma, gazetarul strălucit şi ploieșteanul nostru subtil: „aud şi acum sunetul inenarabil al bâtelor minereşti pe cutia craniană a câtorva pletoşi de la Universitate".
Să ai la noi 20-30% un partid, alte 20-30% alt partid, 15% liberalii (mai mult înseamnă un nonsens, o corcire, o adulterare, o castrare). Nu, la noi, sarmalele şi tigăile aduc 60-70% şi stânga proastă, nereflexivă şi fără demnitate naţională, cu bâzdâc şi apetit de termită se plânge că n-are ... că n-are ... unanimitate!
Să vă dea Dumnezeu, pardon, să-i de-a Dumnezeu unanimitate! Dacă poate să existe vreun astfel de Pantocrator care să urmărească aplatizarea în jos a unei populaţii care şi aşa, ieşită flămândă şi cumplit de needucat
