Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce au în comun Aninoasa şi Detroit, oraşul american care A INTRAT ÎN FALIMENT. Primarul Dunca: „M-au sunat colegii să le dau modelul”

Publicat in Gandul, duminică 21 iulie 2013 ·

Falimentul oraşului Detroit, devenit joi cea mai mare metropolă americană care s-a declarat în faliment, a deschis o nouă filă în istoria administraţiei din SUA. Datoriile prost gestionate, incapacitatea administraţiilor conduse de politicieni nu sunt însă numai probleme "americane". Şi în România criza, combinată cu incompetenţa autorităţilor locale, sau chiar corupţia în unele cazuri, au dus, desigur, la o scară mult mai mică, la naşterea unor situaţii similare. Dacă în America "falimentul" este cuvântul cheie, în România "se poartă" insolvenţa.

Sute de primării din România riscă falimentul, dar încă nu şi-au declarat public starea de insolvenţă, aşa cum le permite actuala legislaţie, considerată o "măsură de protecţie".

Avem deja un precedent.

La 300 de km de Bucureşti şi o lună de la deschiderea primei insolvenţe a unei administraţii locale din România, edilul din Aninoasa declară pentru gândul că instituţia pe care o conduce a fost executată silit inclusiv pentru cloramină de dezinfectat toaletele. "Credeam că voi găsi cel puţin un hangar de cloramină. Am găsit câteva bidoane în magazie”, dezvăluie Nicolae Dunca, primarul localităţii Aninoasa (Hunedoara).

Şi la Bucureşti "căutarea" este în toi. Ca să aibă o vedere de ansamblu, Ministerul Finanţelor a solicitat recent direcţiilor de Finanţe din ţară să raporteze câte primării şi-au solicitat starea de insolvenţă, termenul-limită fiind vineri, 19 iulie, potrivit informaţiilor obţinute de gândul din surse guvernamentale.

Contactat vineri de gândul, ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a refuzat să ofere detalii despre subiect, limitându-se să ne transmită un SMS cu următorul mesaj: “Nu comentez în timpul discuţiilor cu FMI cu CE. Multţumesc”.

„Treaba asta cu insolvenţa este foarte bună”

Să ne întoarcem însă la insolvenţa şi toaletele din Aninoasa. “Treaba ast

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum o ora
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 41 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°