Un accident care a avut loc în această după-amiază se putea transforma într-o adevărată tragedie dacă prima dintre cele două fetițe nu era suficient de sprintenă de picior. Ea a trecut la doar câțiva centimetri de mașină însă prietena ei, o altă micuță de numai 9 ani, nu a mai apucat să oprescă și a intrat în mașina care nu le dăduse prioritate.
Plimbare sfârșită în ambulanță și apoi la poliție pentru două prietene care se îndreptau spre parc!
Fetițele, amândouă pe role, supravegheate de mama uneia dintre ele, au ieșit la plimbare și se îndreptau spre parcul municipal. Ghinionul a făcut ca plimbarea lor să se oprească la trecerea de pietoni din fața Bisericii Sfânta Ana de pe Bulevardul Independenței.
Fetițele, alături de mamă și de sora mai mică aflată în cărucior au oprit înainte să treacă stradă deoarece semaforul cu buton nu funcționează.
O mașină le-a lăsat să treacă însă după ce au ajuns la jumătatea trecerii de pietoni, un șofer care venea dinspre Kaufland spre Poșta Veche nu le-a văzut și nu a încetinit suficient.
Prima fetiță a trecut la doar câțiva centimetri prin fața mașinii iar a doua micuță nu a putut opri rolele și a intrat în aripa Daciei care nu oprise la trecerea de pietoni.
Fetița a căzut însă, din fericire, nu a suferit răni grave mai ales că mașina nu avea viteză.
La fața locului a ajuns echipajul de Terapie Mobilă Intensivă al serviciului SMURD care i-a acordat primul ajutor. Chiar dacă s-a lovit la cap fetița nu a vrut să meargă la spital însă starea ei nu este gravă.
Șoferul a rămas fără permis pentru următoarele 30 de zile și a fost sancționat de polițiștii de la rutieră pentru că nu a dat prioritate pietonilor.
Oamenii din zonă se plâng că semaforul nu funcționează de câteva zile. Acesta a fost orit vineri de municipalitate după ce unul dintre butoanele care trebuiau acționate de pietoni