Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CUMPLIT: Bătut cu bota de mamă, un copil de 12 ani a ajuns desfigurat la spital

Publicat in Bistriteanul, duminică 21 iulie 2013 ·

Micuţul este plin de vânătăi şi de răni şi are faţa şi mâinile umflate după bătaia primită de la cea care i-a dat viaţă. A.V. de 12 ani din Colibiţa a fost adus aseară, de un echipaj SMURD, la spital unde personalul medical a rămas şocat de cum arăta copilul. A rămas desfigurat în urma loviturilor primite.

Localnicii din Colibiţa au fost cei care au sunat la redacţia Bistriţeanul.ro pentru a face cunoscut aceast caz. Oamenii povestesc că în familia Vrăsmaş din Colibiţa cei patru copii minori sunt terorizaţi de o mamă alcoolică.Localnicii spun că femeia nu are grijă de copii, nu îi hrăneşte şi îi bate.

Aseară lucrurile au scăpat de sub control şi cel mai mare dintre copii, un băieţel de 12 ani, a primit o bătaie cruntă. Vecinii povestersc că au văzut cum mama şi-a lovit fără să îi pese copilul cu o botă şi că l-a abandonat sub un copac.

Speriaţi de starea în care se afla băiatul oamenii au sunat la 112 şi au cerut ajutorul. Un echipaj SMURD a ajuns la faţa locului şi l-a preluat pe micuţ. Ajuns la spital acesta a primit de urgenţă îngrijiri medicale, rănile i-ai fost curăţate şi i-au fost date calmante care să-i aline durerile. El a rămas internat în spital până când toate rănile îi vor fi vindecate.

"M-a bătut mama cu o botă. Mă dor mâinile foarte rău, nu pot să le mişc", a povestit copilul.

A.V. are faţa umblată, este plin de julituri şi vânătăi, iar mâinile îi sunt albastre şi atât de umflate încât nu şi le poate ridica.

Bunicii şi un unchi au venit astăzi să îl viziteze şi să îi aducă lucrurile necesare pentru spitalizare.

"Eu sunt bunica din partea mamei. Cred că fata mea a fost nervoasă şi s-a descărcat pe el. Nu a mai făcut aşa ceva, eu nu am mai auzit să fi făcut aşa ceva", a povestit bunica băiatului.

Vecinii din Colibiţa susţin că de multe ori ei sunt cei care le dau de mâncare copiilor pentru că mama lor nu

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Simina Tănăsescu, noul președinte al Curții Constituționale a României

HotNews acum o ora
Judecătoarea Simina Tănăsescu a fost aleasă prin vot noul președinte al CCR, conform surselor HotNews, fiind prima femeie care ocupă această funcție. Curtea a confirmat ulterior informația printr-un comunicat de presă. Simina Tănăsescu are 57 de ani

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 58 minute
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Selly, prima REACȚIE după ce un adolescent de 15 ani a fost îndemnat de artistul lui preferat să sară de pe scena Beach, please și a ajuns la ATI. Ce reguli NOI va impune

Cancan acum o ora
S-au petrecut scene greu de privit în cea de-a treia noapte a festivalului Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un adolescent de 15 ani, a urcat pe scenă alături de artisutl său preferat, rapperul american Destroy Lonely, și a fost îndemnat să sa

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

Un bărbat a fost REȚINUT după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol

Gandul acum 2 ore
Un bărbat a fost reținut după ce și-a agresat partenera și a amenințat-o cu un pistol. Din fericire, femeia a reușit să fugă și să sune la 112. Aceasta a fost găsită de polițiști pe stradă. Oamenii legii au intrat în locuinţa bărbatului, l-au imobil

Preşedintele iranian a fost rănit în timpul războiului de 12 zile cu Israelul (media)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele iranian Masoud Pezeshkian a scăpat la limită de la a fi ucis în timpul războiului de 12 zile cu Israelul, potrivit unei informaţii citate duminică de dpa, transmite Agerpres. Urmărește c

Alertă în Azuga. Un urs a fost văzut pe DN1

HotNews acum o ora
Prezența unui urs a fost semnalată, duminică dimineață, pe DN 1, pe raza stațiunii Azuga de pe Valea Prahovei, transmite Agerpres. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, cei din zonă au fost avertizați prin mesaj RO-ALERT și su

EVADARE ca-n filme din închisoare. Unde s-a putut ascunde un deținut, pentru a scăpa din pușcărie

Gandul acum o ora
Evadare ca-n filme din închisoare. Iată unde a putut să se ascundă un deținut, pentru a scăpa din pușcărie și unde a fost raportat acest caz incredibil. Un tânăr infractor, de doar 20 de ani, a pus la punct un plan ingenios de evadare din închisoare

Vremea

București
acum

32°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

16°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°