Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locatari terorizaţi de tineri cu chef de “distracţie”

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, duminică 21 iulie 2013 ·

Ceva de neînchipuit le-a fost dat să vadă ochilor, în dimineaţa zilei de vineri, 19 iulie, locatarilor din scara a II-a a blocului D2 de pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan.

Blocul este al

doilea cum intri dinspre Petroşani, iar scara cu pricina e cea dinspre bulevard. Alarma a dat-o un locatar de la etajul al doilea, după care mai toţi au coborât în holul de la intrare. Aici lipseau, fiind smulse de pe pereţi, atât panoul pe care erau trecute numele locatarlor, cât şi cel cu căsuţele poştale ale fiecărui apartament. În plus, se putea observa că se mai trăsese de câteva cabluri, unele de curent, cu intenţia clară de a le scoate de la locul lor.

Resturile celor

două panouri de lemn au fost găsite, mai apoi, arse, la câteva zeci de metri de scară, În apropierea locului de joacă dintre blocurile D2 şi D3. Culmea e că nimeni nu a auzit şi nu a văzut nimic. Nici locatarii de la parter, dar nici un bărbat care s-a întors de la şut undeva în jurul orei unu şi ceva noaptea. Totuşi, oamenii au o bănuială. Mârşăvia asta este opera tinerilor care, noapte de noapte, îşi fac de cap sub salcia dintre blocurile amintite. Băieţi şi fete, la un loc, beau, vorbesc tare, înjură şi, nu de puţine ori - am auzit de la un locatar din D3 - fac şi sex acolo. El însuşi fiind acela care, într-o noapte, cu un binoclu, s-a holbat la o tipă care-şi freca profesional fruntea de buricul unui flăcău.

Ce dracu'

să mai facem? se întrebau, vineri dimineaţă, cei doi bărbaţi - dintre care unul fost consilier local - pe care i-am întâlnit în faţa blocului D2. Le cam dau dreptate, fiindcă ei chiar că nu au ce face. În schimb, ar putea face poliţia ceva. Să-şi inteţească raidurile de noapte pe aici. Dar să nu se creadă că doar zona asta are astfel de probleme. În mai toate cartierele grupuri de tineri bine odihniţi şi hrăniţi îşi fac de cap în

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 51 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum 12 minute
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

UPDATE - Şoferul care a blocat traficul pe A1, în semn de protest, şi s-a urcat pe cabina TIR-ului, plasat sub control judiciar / 13 pietoni, amendaţi cu 40.500 de lei, în acelaşi context

News.ro acum 23 minute
Bărbatul de 33 de ani care a oprit TIR de-a curmezişul sensului spre Bucureşti al autostrăzii A1, blocând traficul în semn de protest, şi apoi s-a urcat pe cabina camionului a fost reţinut pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum o ora
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°