In jur de 50 de maghiari din Maramures s-au adunat in seara zilei de ieri, 20 iulie, in fata Prefecturii Maramures, pentru a-si exprima nemultumirea fata de planul de regionalizare gandit de guvernanti. Protestatarii au aratat ca nu numai maghiarii din Transilvania vor fi "perdantii" acestei reorganizari administrativ-teritoriale, ci si romanii din regiune. Protestul din Baia Mare are insa slabe sanse sa aiba un ecou la nivel central, in contextul in care a fost organizat intr-o zi nelucratoare si la o ora tarzie, cand in Palatul Administrativ nu era nimeni la munca.
La nivel central, Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania a decis ca in 20 iulie, la ora 20.00, timp de 20 de minute, sa aiba loc proteste antiregionalizare. In Baia Mare s-au strans circa 50 de cetateni maghiari care au aratat ca se opun actualului plan de reorganuizare administrativ-teritoriala care vizeaza impartirea Romaniei "in opt provincii straine de experientele istorice ale tarii si de identitatea regionala a locuitorilor".
"Protestul care a fost organizat este in primul rand impotriva Guvernului Ponta, impotriva regionalizarii, a ideii si planului pe care doresc dansii sa-l treaca prin Parlament cu cele opt regiuni care nu spun nimic pentru Ardeal, Moldova si Muntenia. Noi protestam pentru teritoriile regiunilor istorice, unde totusi avem cateva lucruri comune dupa atatea sute de ani de cand traim in aceste regiuni", a declarat Felix Hupka, presedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania.
Protestatarii au mai precizat ca luarea unei astfel de decizii importante pentru viitorul locuitorilor ar fi trebuit sa implice si consultarea populatiei. Ei au mai aratat ca doresc o "Romanie federala". "Nu suntem de acord cu planul Guvernului Ponta de regionalizare si vrem sa repunem granitele istorice ale regiunilor. Aceasta e nemultumirea noast