• Bușu, jurist Colegiul Medicilor din România, filiala Vâlcea: „dacă nu se face nimic, de la 1 noiembrie există riscul ca medicii să înceteze lucru și să-și dea demisia” • Vîlcu, președinte Colegiul Farmaciștilor Vâlcea: „Suntem nemulțumiți, dar nu vom protesta”
Joia trecută, pe 18 iulie, Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Dentiști din România, Colegiul Farmaciștilor, Colegiul Psihologilor, Ordinul Asistenților Medicali, Sindicatul Sanitas, Camera Federativă a Medicilor au constituit Coaliția profesioniștilor din sănătate. Toți acești factori și-au dat mâna în semn de nemulțumire privind sistemul sanitar românesc. Ei solicită rectificarea pozitivă a bugetului Sănătății, dublarea, de la 1 septembrie, a veniturilor rezidenților și o lege specială a salarizării. Mai precis, potrivit declarației președintelui Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, salarizarea de bază ar trebui să se ridice la trei salarii medii/economie. De la 1 septembrie, dacă nu se face ceva în privința doleanțelor, Coaliția specialiștilor din sănătate trece la proteste. „Ceea ce s-a făcut în iunie, pe 20, în ședința Colegiului Național a fost o reuniune a factorilor din sănătate la care au aderat și mișcările sindicale: Sanitas, Sindicatul Liber și Sindicatul Carol Davila. Doleanțele înaintate Guvernului nu sunt de ieri, de azi. Au fost înaintate de un an de zile. S-a stabilit, într-adevăr, și un calendar al protestelor, stabilindu-se ca fiecare unitate să-și organizeze singură calendarul. Se va discuta, în prealabil, cu autoritățile locale, poate, spun poate, vor fi și marșuri. Cert e faptul că la 1 noiembrie, dacă nu se face nimic, există riscul ca medicii să-și înceteze lucrul și să-și depună demisiile. Revendicările noastre nu vizează, în primul rând, banii. Vrem condiții mai decente pentru medici, apoi, ne gândim la veniturile rezidenților și, într-un fi