Cu ani buni în urmă, în locul unde se află actualul CRAFT, existau o sumedenie de patinatori. Unicul patinoar al oraşului era plin ochi, atât cu învăţăcei ce participau la cursuri, cât şi cu profesionişti, care se învârteau cu viteze ameţitoare pentru a impresiona audienţa. Între timp, patinatorii au cucerit întregul oraş. Îi vezi cu ochiul liber. În parcarea şcolilor, unde deşi e rezervat pentru „personal“, figuranţii cu maşini bengoase simt nevoia acută de a se etala. În trafic, unde-s nervoşi din cauze necunoscute. În cluburi, pe stradă, la teatru, peste tot.

Pentru a fi un bun patinator, e musai să te afişezi cu prostia ta monumentală, scuzându-te în puţinele momente când o dai în bară, cu eterna constatare „în ziua de azi altfel nu reuşeşti în viaţă“. Nu strică nici să fii membru al vreunei organizaţii exclusiviste, căci imaginea contează. Şi nici să sponsorizezi nişte acte culturale când ai chef nu pentru că ai avea habar de respectivul, ci pentru că prietenul tău cu nume de cod „nenea politicianul“ a pus o pilă bună pentru sărmanul artist care-şi duce traiul din bunăvoinţa unor patinatori cu conturile grase. Dacă eşti patinator, nu strică să te uiţi fugitiv în oglindă şi să-ţi repeţi într-una că trăim într-o lume crudă şi că meseriaşii au fost o specie de dinozauri înlocuită de descurcăreţii ăştia patinatori, printre care te învârţi în fiecare zi.

Regula de aur este una singură: în jocul ăsta nu există reguli. Totuşi, trebuie să ai respect pentru patinatorii profesionişti. Cei care au cucerit medalii deosebite, care au oraşul la picioare. Cei care, la o adică, sunt „echipa din umbră“. Pentru a fi un patinator desâvârşit trebuie să-ţi închizi bunul simţ într-o cutiuţă (asta în cazul în care te-ai născut cu aşa ceva) şi să fii cât mai antipatic cu putinţă. Şi mai trebuie să ai întotdeauna cu tine o doză de nesimţire. Pe care, vorba unei reclame ce