Portarul cu care Oţelul a câştigat campionatul în 2011, Branko Grahovac, a reacţionat la o ştire publicată de presa locală, conform căreia a petrecut mult timp din noaptea de vineri spre sâmbătă într-un club din oraş, spunând că în acel moment nu mai făcea parte din lotul echipei şi că nu mai este dorit de conducerea clubului. "Nu sunt cu adevărat în lotul echipei de o săptămână. N-am plecat şi nu vreau să plec, dar oamenii din conducere nu mă mai vor. Conducerea vrea să mă trimită la echipa a doua", a scris Grahovac pe o reţea de socializare de pe internet.
Fotbalistul a detaliat o parte din problemele cu care se confruntă la echipă, spunând printre altele, că a fost nevoit să locuiască într-un apartamente în care timp de două luni nu a curs apa! “Mi s-a adus la cunoştinţă, în urmă cu şase zile, să-mi caut echipă, pentru că dacă rămân oricum nu o să mai joc. Eu nu mi-am găsit altă echipă, mai am contract încă doi ani şi vreau să joc pentru Oţelul. În cantonamenutl din Anglia am ajuns cu patru zile întârziere din cauza celor din conducerea echipei, care nu au reuşit să-mi facă rost la timp de viză. Clubul vrea să renunţe la toţi jucătorii din fosta Iugoslavie şi din acest motiv m-au trimis la echipa a doua. În apartamentul în care locuiam cu familia mea nu am avut apă timp de două luni de zile, apoi am fost obligat să mă mut la stadion. Vreau să locuiesc împreună cu soţia şi fetele mele, dar ele nu pot sta cu mine la stadion”, a declarat Grahovac pentru dunareabatrana.ro, site-ul suporterilor gălăţeni
Goalkeeperul care nu a fost inclus în lotul deplasat la Braşov pentru meciul de luni din prima etapă, ne-a declarat că are convingerea că absenţa sa nu va afecta potenţialul echipei, având încredere totală în ceilalţi portari din lot. “Suporterii să nu-şi facă griji, Cristi Brăneţ e portar foarte bun si cu el avem siguranţă la poarta n