Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO | Proiectul “Viitorul tău începe azi”: Peste 100 de liceeni din trei colegii albaiuliene și-au îmbunătățit abilitățile prin activități non-formale

Publicat in Alba24, duminică 21 iulie 2013 ·

Demarat în primele luni ale acestui an, proiectul “Viitorul tău începe azi” a ajuns la momentul prezentării rezultatelor. Proiectul a susținut și promovat inițiativa unei echipe de tineri din municipiu de a implementa un proiect prin care să îmbunătățească abilitățile unui grup țintă compus din elevi de clasele a IX-a, a X-a și a XI-a din Colegiile Tehnice “Alexandru Domșa” și “Dorin Pavel” din Alba Iulia, la care s-a alăturat un grup suport format din liceeni ai Colegiului Național “Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia.

Obiectivele care au fost îndeplinite în proiect, pe parcursul derulării sale au fost: Stimularea interesului tinerilor față de educație și perfecționare continuă, dezvoltarea capacității tinerilor beneficiari de a identifica și dezvolta oportunități în mediul în care se află, de a obține abilități antreprenoriale care să îi ajute la o mai bună adaptare pe piața muncii la finalizarea studiilor, dezvoltarea personală a tinerilor prin îmbunătățirea abilităților de comunicare și relaționare, prin intermediul unor metode formale (training-uri) și nonformale (activități de teambuilding, jocuri, cursuri de dans, etc), incluziunea unor persoane dezavantajate, cum sunt elevii beneficiari de burse sociale sau cei care provin din mediul rural, (Re)activarea triunghiului relațional familie-elev-școală prin realizarea unor întâlniri între părinți ai elevilor din grupul țintă, profesori și conducerile liceelor respective, conștientizarea tinerilor asupra pericolelor care merg mână în mână cu scăderea interesului pentru educație, societate și comunitate precum consumul de substanțe interzise sau de substanțe care dau dependență (tutun, alcool, etc.), creșterea gradului de conștientizare a comunității cu privire la potențialul tinerilor în dezvoltarea acesteia.

Activitățile desfășurate în cadrul proiectului au contribuit la creșterea atractivității

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum 55 minute
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 4 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 5 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 2 ore
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°