Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"A te face bine de cancer este posibil". Mircea Beuran, medicul care l-a operat pe Omar Hayssam, răspunde atacurilor lui Traian Băsescu

Publicat in Antena 3, duminică 21 iulie 2013 ·

Profesorul doctor Mircea Beuran a răspuns, în cadrul Ediţiei Speciale de la Antena 3, atacurilor lui Traian Băsescu. Preşedintele Băsescu a spus că doctorul a „fabricat” un cancer de colon care l-ar fi ajutat pe Omar Haissam să plece din România.

Mircea Beuran este un renumit chirurg al Clinicii de Urgenţă din Bucureşti şi profesor universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Profesorul Beuran a povestit în direct la Antena 3 cum a ajuns să-l opereze pe Omar Hayssam.

Iată cele mai importante declaraţii ale lui Mircea Beuran:

- Instituţia în care se găsea (n.r. Hayssam) a făcut două apeluri către doi profesori din Bucureşti ca să fie operat. Cei doi profesori s-au retras de la a face in penitenciar această operaţie

- Era un cancer de colon drept, cu anemie, era un diabetic şi o internare la un serviciu de psihiatrie – acesta este contextul în care elementele de patologie erau puse

- Cei doi colegi au refuzat să opereze în Penitenciar. Voiau la ei în clinică.

- A venit administraţia penitenciarelor cu o scrisoare care m-a invitat. Lângă aceasta scrisoare era şi sotia lui Haisam care a confirmat că al treilea profesor care ar putea să-l opereze aş fi eu.

- Văzând că am o invitaţie oficială, nu mi-am pus problema că nu m-aş descurca.

- Când am intrat în sala de operaţie, deja era un careu de persoane care aveau camere de luat vedere.

- Mi s-a spus că este o operaţie care trebuie filmată.

- Niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să vorbesc 7 ani şi jumătate despre această operaţie.

- M-am dus în zilele postperatorii, l-am văzut, am pansat.

- L-am operat în închisoare, ca să stea acolo.

- A te face bine de cancer este posibil. Stadiul în care era Hayssam la mome

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 5 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 3 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 7 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 11 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

26°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

26°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

11°/19°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°