Filmul "Despre oameni și melci", în regia lui Tudor Giurgiu, a câştigat premiul pentru cea mai bună regie la cea de-a 20-a ediţie a Festivalului internaţional de film de la Palic (Serbia), care s-a desfăşurat în perioada 13-19 iulie, potrivit unui comunicat citat de Mediafax.
Trofeul Palic Tower a fost acordat de către un juriu internaţional format din regizorul sîrb Srđan Dragojević, directorul artistic al Festivalului de film de la Rouen, Marketa Hodouskova (Cehia), criticul de film şi programmer pentru secţiunea "Critics’ Week" a Festivalului de la Cannes, Pamela Pianezza (Franţa), actriţa Nurgül Yeşilçay (Turcia) şi regizorul britanic Ashley Horner.
Juriul a fost impresionat de filmul regizorului Tudor Giurgiu, declarându-l "o comedie inteligentă, sensibilă şi emoţionantă, având un puternic substrat social, care arată o nouă şi proaspătă faţetă a cinema-ului românesc".
Premiul pentru cel mai bun film din competiţia festivalului a fost acordat filmului olandez "Borgman", de Alex van Warmerdam, prezent şi în programul Festivalului de la Cannes 2013.
Festivalul de film de la Palic a fost înfiinţat în 1992 şi este unul dintre cele mai respectate festivaluri din regiunea Balcanilor. Filmele româneşti au făcut deja istorie la Palic, "Moartea Domnului Lăzărescu" (regia Cristi Puiu) şi "Toată lumea din familia noastră" (regia Radu Jude) câştigând Marele Premiu al festivalului.
Între celelalte 14 filme prezente în competiţia din 2013 s-au regăsit titluri precum: "Harmony Lessons" de Emir Baigazin (Kazakhstan), premiat la Berlin, "Eat Sleep Die" de Gabriela Pichler (Suedia), "Circles" de Srdan Golubovic (Serbia) şi "In The Name Of..." de Malgorzata Szumowska (Polonia). Invitaţii speciali ai festivalului au fost regizorii Nikita Mihalkov şi Emir Kusturica, care au primit premii pentru întreaga activitate.
"Des