Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondul Proprietatea: Reducerea costurilor sau insolvența CE Oltenia

Publicat in Pandurul, luni 22 iulie 2013 ·

Greg Konieczny, Manager de Fond al Fondului Proprietatea (FP), a răspuns la o serie de întrebări adresate de Pandurul, cu privire la CE Oltenia. Acționarii minoritari transmit actualei conduceri că trebuie să ia măsuri dure de restructurare pentru a ajunge la un preț de cost de producție care să permită companiei să intre pe piață. În plus, Konieczny a mai spus că FP merge mai departe cu procesul din instanță, privind contestarea numirii lui Laurențiu Ciurel, dar în același timp susține orice măsuri ia acesta în interesul companiei.

Reporter: Este adevărat că reprezentanţii Fondului Proprietatea, acţionar minoritar la Complexul Energetic Oltenia, din judeţul Gorj, au solicitat în repetate rânduri concedierea a 5-7000 de angajaţi ai companiei? Dacă da, vă rugăm să explicaţi în câteva rânduri motivaţia dvs pentru a face această solicitare.

Greg Konieczny: Alte instituții, cum ar fi FMI, au identificat deja nevoia de restructurare fundamentală la CE Oltenia și suntem de acord că, pentru a deveni competitivă pe piata energiei, CE Oltenia trebuie să treacă printr-un proces complex de restructurare si reducere a costurilor. Inevitabil, acest lucru implică și reducerea personalului, dar nu trebuie să se limiteze la acest aspect si trebuie corelat cu o serie intreagă de alte măsuri dintre care menționam: optimizarea proceselor de producție si a operațiunilor, precum și reducerea costurilor fixe, reducerea costurilor materiale, optimizarea consumurilor și a cheltuielilor cu serviciile achiziționate, redimensionarea cheltuielilor generale și administrative având in vedere fuziunea care a dus la constituirea CE Oltenia și aprofundarea integrării între sucursalele complexului.

Rep.: Directorul general al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, a declarat în presa locală faptul că, în toamnă, compania ar putea intra în insolvenţă dacă nu va pătrunde în piaţă. Cum comen

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 45 minute
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 3 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Nicușor Dan despre eventuala scumpire a biletelor STB: „E o discuție pe care trebuie să o avem”

HotNews acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, la TVR Info, că va fi analizată în Consiliul General al Municipiului București posibilitatea creșterii tarifelor pentru călătoriile cu transport în comun. Primarul a făcut acest anunț în condiți

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 3 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

UE cere o anchetă independentă privind prăbușirea avionului Azerbaijan Airlines. Mesajul șefei diplomației europene

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă „rapidă şi independentă” asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil să fi fost cauzat de o rachetă antiaeriană rusă, relatează AFP, preluată de Agerp

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 3 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Zelenski îl acuză pe premierul slovac că deschide un al doilea front energetic contra Kievului

G4Media acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat sâmbătă pe premierul slovac Robert Fico că deschide de ”al doilea front energetic” contra Ucrainei la ordinul Rusiei, în contextul escaladării diferendului între Kiev şi Bratislava privitor la tra

Marcel Ciolacu, după reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social: Măsurile fiscal-bugetare ce vor fi aprobate prin OUG vor avea ca impact reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, sâmbătă, consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale şi economice şi a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 7 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°