Gina Pistol a gătit în primul studio de gătit. Petru Buiuca, câştigătorul primului sezon ”MasterChef” de la Pro Tv, dar şi Alex Cârţu şi Mehrzad Moghazehi, colegii săi de concurs, au inaugurat primul studio de gătit din România, iar printre invitaţi s-a aflat şi Gina Pistol, care a gătit alături de cei trei. Aflat în incinta unui cunoscut centru comercial din Bucureşti, noul concept al băieţilor se adresează tuturor pasionaţilor în ale gastronomiei.
Cei trei au preparat un meniu pe cinste pentru invitaţii la lansare - shoturi cu jeleu de fructe şi vodcă, orez cu linte, curmale şi stafide, pâine cu brânză de burduf, chimen şi ceapă roşie, cheesecake. Printre vedetele prezente la acest eveniment s-au numărat: Irina Fodor, Vali Porcişteanu (campion naţional raliu), DJ Miky Love, Dragoş Chircu (”Vocea României”), dar şi frumoasa blondă Gina Pistol care a şi gătit alături de cei trei, în faţa celor prezenţi. Ana Maria Alexie de la „Vocea României”, precum şi Răzvan „Krem” Alexe, fost concurent la „Românii au talent”, au întreţinut atmosfera, piperată cu reprize de stand-up de către Daniel „Varză” Ilie.
Gina Pistol a gătit în primul studio de gătit. Petru Buiuca, câştigătorul primului sezon ”MasterChef” de la Pro Tv, dar şi Alex Cârţu şi Mehrzad Moghazehi, colegii săi de concurs, au inaugurat primul studio de gătit din România, iar printre invitaţi s-a aflat şi Gina Pistol, care a gătit alături de cei trei. Aflat în incinta unui cunoscut centru comercial din Bucureşti, noul concept al băieţilor se adresează tuturor pasionaţilor în ale gastronomiei.
Cei trei au preparat un meniu pe cinste pentru invitaţii la lansare - shoturi cu jeleu de fructe şi vodcă, orez cu linte, curmale şi stafide, pâine cu brânză de burduf, chimen şi ceapă roşie, cheesecake. Printre vedetele prezente la acest eveniment s-au numărat: Irina Fodor, Vali Porcişteanu (campion naţional